Profitând de starea de vulnerabilitate în care se găseau, două persoane erau obligate de membrii unui grup infracţional să practice cerșetoria în trenuri, gări și stații ale mijloacelor de transport.
Sumele de bani obținute de cele două victime din practicarea cerșetoriei erau însușite în totalitate de membrii grupului.
Grupul a fost constituit începând cu anul 2019 și a acționat până în prezent. Acesta era format dintr-un bărbat din Mihăești și cei trei fii ai săi, potrivit observatornews.ro
În acest sens, în cursul zilei de ieri, 26 iulie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Argeș.
Membrii grupului ar fi racolat și exploatat 2 victime, provenind din rândul persoanelor fără familie sau adăpost ori cu probleme de natură medicală, pe fondul stării de vulnerabilitate a victimelor, din cauza vârstei, situației sociale, lipsei de educație sau a afecțiunilor de care suferă.”, transmite IPJ Argeș
Astfel, profitând de starea de vulnerabilitate în care se găseau cele două persoane majore, dintre care una cunoscută cu afecțiuni psihice, membrii grupului le-au transportat succesiv, pe raza municipiului București și a județelor Argeș, Dâmbovița, Constanța, Mehedinți, Sibiu, Timiș și Covasna, obligându-le să practice cerșetoria în trenuri, gări și stații ale mijloacelor de transport urban.
Potrivit cercetărilor, pentru a menține starea de dependență a victimelor, grupul ar fi folosit în mod repetat violența fizică și verbală față de victime, precum și diferite amenințări aduse acestora.
Una dintre victime, un tânăr cu handicap era bătut şi obligat să doarmă într-o maşină, indiferent de vremea de afară. Când nu mergea la cerșit, acesta era pus să aibă grijă de gospodăria membrilor grupului.
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate 8 telefoane mobile, peste 22.000 de lei și 650 de euro și au fost duse la audieri patru persoane, cu vârste între 15 și 52 de ani.
După administrarea probatoriului, trei bănuiți au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 27 iulie, să fie dispuse măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Victimelor le-au fost asigurate măsuri de sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.”, adaugă IPJ Argeș
sursă foto/video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Veste bună pentru români! De astăzi, valoarea tichetelor de masă crește