(VIDEO) ARGEȘ: Tânăr de 21 de ani, prins drogat la volan!

de | 26.06.2022 11:58 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Importante, Județean

Polițiștii argeșeni au continuat și în acest weekend acțiunile privind prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri. De asemenea, în vizorul oamenilor legii au fost și conducătorii auto care obișnuiesc să urce băuți la volanul mașinii.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliștii au depistat, în localitatea Băiculești, un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul Drug Test, a ieșit pozitiv.

Șoferul a fost dus la o unitate medicale pentru a i se recolta probe biologice.

De asemenea, în urma verificărilor în autoturism, polițiștii au găsit un dispozitiv de tip grinder cu substanțe vegetale, susceptibile a fi droguri.

Oamenii legii au ridicat obiectele respective, iar cercetările continuă. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu.

36 de sancțiuni într-o singură noapte

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu jandarmi argeșeni, au desfășurat o acțiuni în noaptea de 24 spre 25 iunie.

politie soferi 2 - (VIDEO) ARGEȘ: Tânăr de 21 de ani, prins drogat la volan!

Foto IPJ Argeș

Astfel, au fost aplicate 36 de sancțiuni privind circulația pe drumurile publice, au fost reținute șapte certificate de înmatriculare, trei permise de conducere.

Unul dintre șoferii care au rămas fără permis era băut la volanul mașinii.

Totodată, oamenii legii au reținut trei seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Apel de urgență eCall! Accident în Bascov

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole