(VIDEO) Focuri de armă între polițiștii argeșeni

de | 24.03.2024 10:14 | Județean, Eveniment

Competiție acerbă între polițistele și polițiștii argeșeni! 

Seria manifestărilor desfășurate de polițiști, dedicate Zilei Poliției Române, a continuat vineri, 22 martie, cu proba de TIR dinamic.

Competiția a fost organizată de cadrele Serviciului Pregătire Profesională, iar polițistele și polițiștii argeșeni, din cadrul tuturor structurilor, au avut de parcurs câte o probă contra timp, ce a cuprins mai multe elemente tactice și de manipulare a armamentului.

Competiția a urmărit ca, în procesul de pregătire a personalului, instrucția tragerii să constituie o disciplină de bază, care să vizeze formarea și perfecționarea deprinderilor necesare îndeplinirii în bune condiții a sarcinilor și misiunilor încredințate.”, transmite IPJ Argeș

La final, toți participanții au fost felicitați și au primit diplome de participare, iar câștigătorii au primit și cupe, oferite cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 1 Argeș.

Cele mai bune punctaje au fost obținute de polițiști din cadrul Secției de Poliţie Rurală Domnești, Secției de Poliție Rurală Stâlpeni și Serviciului Rutier Argeș.

În cazul polițistelor, pe podium au urcat cele din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, Poliției Orașului Ștefănești și D.G.A.

Foto/ video IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Polițiștii argeșeni sărbătoresc Ziua Poliției Române prin competiții sportive

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: IPJ Argeș