(VIDEO) Loredana Groza a luat cina cu Mickey Rourke într-o pădure de lângă Oradea
Actorul Mickey Rourke se află în România pentru a filma producția „21 de rubini”, iar astăzi, o parte din fimări s-au desfășurat într-o pădure de lângă Oradea, înspre Săldăbagiu de Munte.
La filmări a participat și Loredana Groza, care va cânta în noua producție a preotului orădean Ciprian Mega. Mai mult, potrivit m.ebihoreanul.ro, îndrăgita cântăreață a luat cina alături de celebrul actor Mickey Rourke și de echipa de producție.
Aceștia au savurat preparatul tradițional unguresc, gulyás.
Wow, am ajuns aici pe set la „21 de rubini” și e prima mea întâlnire cu regizorul Ciprian Mega. Să fie într-un ceas bun! Doamne, ajută! Și, uite, un mare gulyás ce-i aici în mijlocul pădurii. Incredibil! Deja mă simt ca acasă, mulțumesc mult”, a spus Loredana Groza pe rețelele de socializare.
De asemenea, actorul Mickey Rourke, în rolul unui secretar de stat american care are tangențe cu România, a vorbit despre personajul pe care îl interpretează, dar și despre folosirea armelor pe platourile de filmare. Într-un video postat pe contul său de Instragram, acesta a făcut referire la actorul american Alec Baldwin, acuzat de ucidere din culpă după ce, în 2021, a împușcat din greșeală pe platourile de filmare, pe Halyna Hutchins, cinematographer al producției. Accidentul tragic s-a produs după ce Baldwin a tras cu o armă de recuzită, care nu ar fi trebuit să fi fost încărcată cu gloanțe reale.
Mă pregătesc să filmez o scenă în acest film în care vor fi folosite arme. (…) Mi-a amintit despre tragedia morții Halynei Hutchins (…) Rugăciunile mele se duc către Halyna Hutchins și către familia ei, dar sunt dezgustat fiindcă Alec Baldwin este acuzat de ceva cu care nu a avut nicio legătură. (n.r. – pe platourile de filmare) Există cineva care este responsabil de arme și acea persoană trebuie să-i dea actorului o armă care nu are niciun f…t de glonț în ea și trebuia verificată și reverificată. Iar acum eu voi merge să filmez și puteți fi siguri că voi verifica armele de mai multe ori…”, a spus Mickey Rourke. El a adăugat apoi: „Alți oameni poartă vina pentru ce s-a întâmplat, nu Alec Baldwin”.
Mickey Rourke a jucat în filme precum „9 săptămâni și jumătate”, „The Wrestler”, „Angel Heart” (alături de Robert De Niro), „Sin City”.
Foto: m.ebihoreanul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: