(VIDEO) Moment emoționant! Drapelul României a fost arborat pe Vârful Moldoveanu

de | 26.06.2022 15:46 | Știri, După locație, După subiect, Județean, Lifestyle

Jandarmii montani din Argeș au mers, în această dimineață, pe Vârful Moldoveanu, acolo unde au arborat tricolorul pe cel mai înalt vârf muntos din România, care se află în județul nostru.

Acțiunea marchează Ziua Drapelului Național, sărbătorită în fiecare an pe 26 iunie.

Totodată, câțiva pompieri argeșeni au pornit, în această dimineață, ascensiunea de la Stâna lui Burnei către Vârful Moldoveanu, acolo unde au adus drapelul țării.

isu arges drapel - (VIDEO) Moment emoționant! Drapelul României a fost arborat pe Vârful Moldoveanu

Foto Facebook

Potrivit legii, drapelul României are formă dreptunghiulară, laţimea lui fiind egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale.

Acesta este arborat în permanență pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice. De asemenea, îl găsim și la sediile partidelor politice, al al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, dar și la aeroporturile cu trafic internațional.

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesak, astăzi, cu ocazie celebrării Zilei Drapelului:

26 iunie, Ziua Drapelului Național, are o însemnătate deosebită pentru România și ne oferă prilejul de a ne manifesta respectul față de unul dintre simbolurile fundamentale ale identității și unității naționale.

Tricolorul reprezintă un liant puternic între prezent, trecut și viitor, iar arborarea drapelului nostru la ceremoniile care marchează evenimente istorice și la competițiile sportive naște, în inimile românilor, sentimentul profund de apartenență la țară și neam.

Aducem un pios omagiu tuturor înaintașilor noștri, eroi care au luptat și s-au jertfit pentru o țară independentă, suverană, unitară și indivizibilă”, a transmis Klaus Iohannis.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Top înmatriculări! Ce mașini preferă românii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Klaus Iohannis | Vârful Moldoveanu

Ultimele articole