(VIDEO) Patru turiști au rămas blocați peste noapte în Munții Făgăraș

de | 20.11.2023 08:16 | Județean, Eveniment

Patru turiști au rămas blocați o noapte întreagă pe un traseu turistic din Munții Făgăraș.

Vremea rea din weekend i-a luat prin surprindere pe unii turiști aflați la munte.

În noaptea de duminică spre luni, aproape de miezul nopții, Salvamont Argeș a primit un apel din partea unui grup de patru persoane, aflat în Munții Făgăraș, Șaua Podeanu.

Turiștii au semnalat că sunt epuizați fizic și nu mai pot continua deplasarea.

Potrivit salvamont Argeș, grupul, format din trei turiști de 32, 33 și 34 ani din Mures și unul de 38 din București, se întorcea din Vârful Negoiu, iar din cauza condițiilor meteo nefavorabile au pierdut poteca spre Piscul Negru.

Sunt undeva spre Valea Topologului. Intervenim cu 5 salvatori montani. Acțiunea va dura pana dimineața.”, a transmis Salvamont Argeș

Intervenția este una destul de anevoioasă, deoarece în zonă zăpada este de 50-60cm, vântul bate cu putere, 100km/h, iar vizibilitatea este zero.

Până la sosirea salvamontiștilor, turiștii au reușit să facă un foc pentru a se încălzi, întrucât afară este foarte frig.

29ba230b bb9c 4c68 98bb 7ef2bd20cad7 - (VIDEO) Patru turiști au rămas blocați peste noapte în Munții Făgăraș

După aproape opt ore, salvatorii montani au reușit să ajungă la turiști, iar în aceste momente s-a început deplasarea spre mașină.

Având în vedere condițiile meteo nefavorabile din această perioadă, turiștii să fie foarte atenți și să nu se aventureze inutil pe traseele care le pun probleme.  De asemenea, ei trebuie să fie bine antrenați și echipați pentru această perioadă.

Update 10:12

Din fericire, atât turiștii, cât și salvamontiștii au ajuns cu bine la drumul forestier Topolog.

După 11 ore, acţiunea se apropie de final, turiştii ajungând într-o zonă de unde pot fi preluaţi cu maşini.

Sursă foto/video Salvamont Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Depistat la volan sub influența alcoolului, pe raza localității Nucșoara

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Salvamont Argeș

Ultimele articole