Peste 1000 de elevi din județul Argeș vor vizita Uzina de Apă Budeasa şi staţiilor de epurare din Piteşti, Costeşti şi Topoloveni. Elevii vor parcurge drumul apei de la tratarea acesteia cu reactivi, decantare, filtrare, dezinfectare cu clor şi pompare către staţiile de repompare a apei din municipiul Piteşti şi până la epurarea apei uzate, oprindu-se şi la laboratoarele de apă şi apă uzată.
”Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti este de 20 de ani alături de şcolile argeşene, de când desfăşoară Programul Educaţional Piky, participând activ la educaţia copiilor în ceea ce priveşte rolul şi importanţa apei, protejarea mediului înconjurător, respectul pentru natură. Prin intermediul acestui program, elevii învaţă să preţuiască apa şi eforturile depuse pentru ca aceasta să le fie adusă la îndemână”, arată administrația locală din Pitești în informarea publicată pe pagina de Facebook.
De-a lungul timpului, societatea şi-a deschis de nenumărate ori porţile, cu ocazia unor evenimente pe care le-a organizat, pentru efectuarea stagiului de pregătire practică a elevilor sau pentru desfăşurarea unor activităţi în cadrul programului ”Şcoala altfel‟. Şi în acest an, societatea Apă Canal 2000 a venit în întâmpinarea instituţiilor de învăţământ care au participat la programele ”Şcoala altfel‟ şi ”Săptămâna verde‟ şi a deschis porţile Uzinei de Apă Budeasa şi ale staţiilor de epurare din Piteşti, Costeşti şi Topoloveni. În ”Săptămâna verde”, 24 – 28 aprilie 2023, peste 1000 de elevi din judeţul Argeş şi profesorii lor îndrumători sunt programați să viziteze aceste obiective şi totodată să afle detalii despre istoria alimentării cu apă a oraşului Piteşti, precum şi informaţii despre procesele de potabilizare a apei şi de epurare a apelor uzate menajere. ”Elevii au în programul de vizitare obiectivele societăţii, parcurgând drumul apei de la tratarea acesteia cu reactivi, decantare, filtrare, dezinfectare cu clor şi pompare către staţiile de repompare a apei din municipiul Piteşti şi până la epurarea apei uzate, oprindu-se şi la laboratoarele de apă şi apă uzată. Specialiştii societății le-au oferit explicaţii elevilor şi cadrelor didactice, care s-au arătat interesaţi de procesele tehnologice de potabilizare a apei şi de epurare a apelor uzate. Apa este cea mai prețioasă resursă a noastră, trebuie să o utilizăm mai responsabil!”, potrivit sursei citate.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: