Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni?

de | 17.06.2024 23:50 | Județean, Lifestyle

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis  astăzi, 17 iunie, prognoza meteo pe regiuni pentru intervalul17 iunie-1 iulie.

Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile din țară, iar valorile se vor ridica până la 38 de grade Celsius.

Până spre sfârșitul primei săptămâni, în Muntenia vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, va
fi caniculă pe arii tot mai extinse, iar disconfortul termic se va accentua.

Temperaturile maxime vor urca de la 33 de grade în prima zi, până în jurul a 37 de grade în ultimele trei,

În intervalul 23 și 25 iunie specialiștii ANM anunță că temperaturile vor scădea cu 4…5 grade minimele și 6…7 grade, maximele.

În zilele care vor urma, nu vor mai fi variații termice semnificative în ceea ce privește media minimelor, dar a maximelor va fi în ușoară creștere.”, transmit reprezentanții ANM

Vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, pe alocuri în prima săptămână și pe arii mai extinse în cea de a doua.

Deși încă suntem departe de luna lui cuptor, România urmează să fie lovită, în această săptămână, de cel mai intens val de caniculă al verii.

Mâine,18 iunie, județul Argeș va fi sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.

harta.svg - Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni?

În intervalul menționat în Oltenia, Banat, sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general  între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă.

Totodată disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind nivelul de 80 de unități.

 În zilele viitoare vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat.

Recomandările medicilor

În acest context, medicii recomandă populației următoarele:

  • este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
  •  NU trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
  •  trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
  •  pe parcursul zilei este bine să facem duşuri calduţe, fără a ne şterge de apă, i
  • dacă aveți aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
  •  persoanele care nu au aer condiționat în locuință sau la locul de muncă, trebuie să petreacă 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat (spații publice, farmacii, biserică, magazine).
  • plecările între orele amiezii trebuie evitate dar în cazul în acre sunt necesare trebuie să folosiți o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
  •  evitaţi pe cât posibil activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
  • persoanele care suferă de anumite afecțiuni iși vor continua tratamentul conform indicațiilor  medicului. Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.

Recomandări pentru șoferi în perioadele cu temperaturi ridicate

În condiţiile în care pentru o mare parte din ţară se conturează o vreme caniculară în aceste zile, poliţiştii rutieri au o serie de sfaturi pentru conducătorii auto.

Pentru a preveni evenimentele rutiere, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto următoarele:

  • înainte de a porni la drum, asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, iar sistemele de climatizare sunt funcționale;
  • atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic;
  • evitați pe cât posibil călătoriile în jurul după-amiezii, în special șoferii cu probleme de sănătate;
  • în cazul călătoriilor pe distanțe mai lungi, efectuați opriri regulate, în spațiile de servicii sau în parcările amenajate, pentru odihnă și hidratare corespunzătoare, pentru a preveni instalarea stării de oboseală, cu consecințe negative asupra vigilenței la volan;
  • păstrați o distanță adecvată față de autovehiculul din față, pentru a putea reacționa în siguranță în caz de nevoie; folosiți centura de siguranță și dispozitivele de fixare pentru protejarea pasagerilor;
  • încercați să vă păstrați calmul pe toată durata deplasării și să manifestați respect în trafic, întrucât comportamentul agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări tragice!

 Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident între două mașini în Nord

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Administrația Națională de Meteorologie | Argeș | Banat | Centrul INFOTRAFIC