137 de incendii la nivel național!

de | 27.07.2022 13:42 | Știri, Eveniment, Național

Din cauza perioadei caniculare cu care ne confruntăm, 1.423 persoane au fost prezente în cele 3.482 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național. Dintre care, 27 de persoane au fost transportate la unități spitalicești. În perioada de referință, au primit asistență medicală de urgență prespitalicească din partea echipajelor SAJ și SMURD 29 de persoane, din care 26 au fost transportate la spital.

De asemenea, în ultimele 24 de  ore, pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea a 137 incendii de vegetație, ce au afectat o suprafață de 790 ha.

Inspectoratele pentru Situații de Urgență din toată țara au desfășurat 13 misiuni de transport privind distribuția de apă către zonele afectate, respectiv, 6 misiuni de transport apă menajeră, 6 misiuni de transport apă potabilă și 1 misiune de transport apă pentru animale, iar autoritățile publice locale au efectuat 63 de misiuni dintre care, 15 transporturi apă potabilă, 33 transporturi de apă menajeră, 15 transporturi de apă pentru animale.

Scopul acestora a fost  conștientizarea populației asupra riscurilor la care este expusă prin incendierea vegetației uscate de pe terenurile arabile și pajiștile permanente. Acestea pot avea efecte devazastatoare asupra mediului înconjurător.

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost realizate 871 acțiuni de informare preventivă desfășurate în teren, în care au fost diseminate 2.542 materiale informative.

Totodată, au fost executate 81 de controale/verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de miriști, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 78 sancțiuni contravenționale, dintre care 63 avertismente și 15 amenzi, în cuantum de 22.000 lei.

‼️ Sfaturi Generale pentru populatie‼️

🔴evită deplasările, stai la umbră și evită expunerea la soare în intervalul 11:00-18:00
🔴 bea suficientă apă pentru a te hidrata corespunzător. Evită consumul bauturilor alcoolice!
🔴poartă pălării de soare, haine lejere de culori deschise
🔴consumă fructe și legume proaspete
🔴nu aprinde focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite
🔴resturile de țigară pot genera incendii. NU le arunca oriunde!

De asemenea, reamintim faptul că măsurile de sprijin pentru populație vor fi stabilitate în cadrul ședințelor Comitetelor Județene/municipiul București pentru Situații de Urgență iar atunci când implementarea acestora depășește posibilitatea autorităților locale/județene de a fi îndeplinite, se solicită sprijinul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.”anunță ISU.

Foto descritiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Restricții de trafic pe drumurile naționale din Argeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | SMURD

Ultimele articole