Doar 46.68% din participanți au reușit să ia peste 7 la concursul pentru ocuparea posturilor didactice din Argeș!

de | 27.07.2022 14:52 | Știri, Eveniment

În cursul zilei de astăzi, 27 iulie, ora 10:00 s-au afișat rezultatele finale, după ce au fost făcute contestațiile, obținute de către cadrele didactice care au participat la susținerea probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar pentru sesiunea 2022. Acestea pot fi aflate accesând pagina web dedicată, AICI .

Astfel, rata notelor peste 7 obținute de către candidații care au susținut proba scrisă în județul Argeș este de 295, adică de 46.68%, adică mai puțin de jumătate.

Totuși, 12 candidați au reușit să obținută nota 10. Disciplinele pentru care s-au obținut notele perfecte sunt: la disciplinele Arte vizuale (educație plastică/educație vizuală/educație artistică), Limba și literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română și metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului în învățământul primar (învățământ primar în limba română), limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii.

De asemenea, cadrele didactice care doresc angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.

Astfel, repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, și se va realize în ședințe publice organizate de către inspectoratul școlar în zilele de 29 iulie și 1 august 2022.

Foto Descriptiv/Sursa Foto Digi24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cum să recunoști un traficant de persoane? Mărturii audio ale victimelor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole