Polițiștii rutieri din Argeș au desfășurat controale în trafic, în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care nu respectă regulile de circulație. Acțiunile au fost organizate împreună cu polițiștii de ordine publică, reprezentanți ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Au au fost instituite 110 filtre rutiere, iar polițiștii au efectuat 279 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau a substanțelor psihoactive.
În urma abaterilor constatate, oamenii legii au aplicat 266 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 55.000 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 11 permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare.
Viteza a fost una dintre abaterile constatate frecvent.
Potrivit IPJ Argeș, 34 de amenzi au fost aplicate pentru depășirea limitei legale, iar cinci șoferi au fost surprinși circulând cu peste 50 km/h peste viteza permisă. În cazul acestora, permisele au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce.
A trecut pe roșu, în Pitești
Printre șoferii sancționați s-a numărat și un bărbat de 45 de ani, din Pitești. Pe 27 octombrie, acesta a fost depistat de polițiștii Secției 1, în timp ce conducea pe Calea Bascovului și nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 30 de zile.
A condus prin Pitești cu permisul suspendat
Tot pe 27 octombrie, polițiștii Secției 4 Pitești au depistat un tânăr de 28 de ani, din comuna Costeștii din Vale, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Sursă foto: news.ro/ descriptiv

























