47 de spații de cazare pentru refugiați, cu masă inclusă, la Liceul Astra!

de | 04.04.2022 19:00 | Administrație, Județean, Național, Știri


Fluxul de refugiați crește și, odată cu el, și solicitările de sprijin și cazare. Primăria Pitești a pus la dispoziția refugiaților veniți din Ucraina 47 de locuri, aflate în internatul Liceului Tehnologic Astra.

cazare internat Astra

Deocamdată, nu sunt cereri, dar sunt disponibile oricând ne vor fi solicitate.”, a declarat viceprimarul Mihai Mihăilescu.

Acesta a mai menționat că este vorba de camere cu două sau trei paturi, cu toalete pe hol, în care oaspeții vor găsi condiții bune de cazare. În plus, căminul de la Astra are și o cantină funcțională, unde persoanele care vor solicita adăpost vor putea servi și masa.

Pentru hrană, statul român decontează 20 lei/refugiat/zi, din bugetul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

refugiati sala sport

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede ca persoanele fizice care găzduiesc refugiați din Ucraina să aibă decontată suma de 70 lei pe zi de persoană, din care 20 lei pentru hrană și 50 de lei pentru cazare. De asemenea, pentru hotelurile care oferă găzduire persoanelor provenite din țara vecină, se alocă 100 lei/zi/persoană, iar unităților de stat, câte 50 lei/zi/persoană, cum este și cazul acestui cămin de la Astra.

Mecanismul de decontare și perioada de aplicare vor fi stabilite printr-o hotărâre de guvern, așa că deocamdată nu se știe ce documente justificative trebuie depuse de către cetățenii care oferă cazare refugiaților și nici unde.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mihai Mihăilescu | Pitești | Primăria Pitești | Ucraina