8 judecători argeşeni au promovat la instanţe superioare

de | 14.10.2023 18:00 | Din ediția tipărită, Importante, Județean, Lifestyle

Judecătorii care au dorit să promoveze au avut posibilitatea să participe la concursul organizat de CSM în perioada martie-octombrie 2023. 500 de posturi au fost scoase la concurs în întreaga ţară, 12 dintre acestea fiind la instanţe din judeţul Argeş.

Deşi este lipsă de judecători, după valurile de pensionări din ultima perioadă, nu toate posturile au fost ocupate.

3 judecători de la Tribunalul Argeş au promovat la Curtea de Apel Piteşti

Astfel, au trecut cu brio de examenul de promovare efectivă la Curte următorii magistraţi:

  • Judecătoarea Andra-Alina Mihăilescu de la Tribunalul Argeş şi-a obţinut promovarea la Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Piteşti cu un rezultat de 91 de puncte.
  • Pe cele 2 posturi disponibile la Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie de la Curtea de Apel Piteşti s-au titularizat judecătoarele Cristina-Elena Grigore şi Mihaela Neacşa, de la Tribunalul Argeş, notate la examen cu 97, respectiv, 94 de puncte.
  • Pe ultimul post vacant de la Curtea de Apel Piteşti, cel de la Secţia I Civilă, a urcat o judecătoare de la Tribunalul Vâlcea, Beatrix Yvonne Vesna Piess-Malimarcov, care a obţinut una dintre  cele mai mari note din examen – 98,44 puncte.

La Tribunalul Argeş au fost disponibile 4 posturi, însă doar trei au fost ocupate de magistraţi de la judecătorii din judeţ, respectiv cele de la Secţia Civilă, în vreme ce postul de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a rămas în continuare liber.

  • Pe unul din posturile de la Secţia Civilă vine şefa Judecătoriei Costeşti, Delia Bădin, care a primit 89 de puncte la examenul de promovare efectivă. De altfel, în şedinţa de joia trecută a Secţiei pentru judecători, CSM a admis solicitarea  Curții de Apel Pitești privind promovarea efectivă la Tribunalul Argeș a judecătoarei Delia-Alexandra Bădin, președintele Judecătoriei Costești, începând cu data de 1 ianuarie 2024.
  • Şi colega de instanţă a Deliei Bădin, Elena-Diana Florescu, şi-a obţinut la rândul ei promovarea de la Judecătoria Costeşti la Tribunalul Argeş, cu acelaşi punctaj – 89.
  • Ultimul post la Secţia Civilă a Tribunalului Argeş a fost revendicat de judecătoarea Mihaela Boştină, de la Judecătoria Piteşti, cu 84 de puncte.

Tribunalul Specializat Argeş a avut disponibile 4 posturi, însă doar 2 dintre acestea au fost ocupate:

  • Lucian Boieru, de la Judecătoria Piteşti, a obţinut 92 de puncte la concurs.
  • Mihaela Banu, de asemenea, magistrat la Judecătoria Piteşti, şi-a adjudecat şi ea un post la Tribunalul Comercial, obţinând cea mai mică notă dintre candidaţi din Argeş declaraţi admişi – 76 de puncte.

La concurs s-au înscris iniţial şi alţi 11 magistraţi argeşeni, pentru 3 dintre aceştia fiind respinse dosarele de înscriere, iar restul renunţând pe parcurs sau obţinând punctaje sub pragul de 70.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cine candidează pentru şefia instanţelor din Argeş

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Judecătoria Piteşti | Tribunalul Argeș | Tribunalul Specializat Argeş

Ultimele articole