Alt proiect a primit finanțare. 13 stații de reîncărcare vor fi amplasate în tot Piteștiul

de | 26.07.2023 11:54 | Administrație, Economic, Pitești, Știri

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a venit cu o veste bună pentru cetățeni: a fost aprobat un proiect ce prevede 13 stații de reîncărcare cu câte două puncte care permite, simultan, încărcarea în curent continuu. Acestea vor fi amplasate în mai multe cartiere.

”Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin AFM ne-a aprobat, ieri, 25 iulie, cererea de finanțare a proiectului ”Stații de încărcare vehicule electrice etapa II”, în valoare de 2.418.947,87 lei (fără TVA).

Piteștiul își va dezvolta astfel, infrastructura de încărcare electrică, prin 13 stații de reîncărcare cu câte două puncte care permite, simultan, încărcarea în curent continuu la o putere ≥ 50 kW, respectiv ≥ 22 kW în curent alternativ, a mașinilor electrice din traficul rutier.

Stațiile vor fi amplasate în tot orașul – cartierele Găvana, Craiovei, Tudor Vladimirescu, Prundu, străzile Depozitelor, Independenței, Bibescu Vodă, Decebal, I.C. Brătianu”, a scris Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vin banii în Argeș. Două proiecte au primit finanțare

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: