În prezența Custodelui Coroanei, Margareta şi a Principelui Radu, precum şi a Principesei Elena, Principesei Sofia şi Principesei Maria, astăzi, 29 iulie, la ora 12, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș va avea loc o slujbă de pomenire la împlinirea a șapte ani de la trecerea Reginei Ana la cele veșnice.
Ceremonia religioasă va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, în fruntea unui sobor de preoți ai eparhiei, potrivit agerpres.ro
Familia Regală va ajunge la Necropola Regală la ora 12, iar slujba de pomenire va dura aproximativ 45 de minute.
Vă reamintim că Regina Ana a României s-a stins din viață la 1 august 2016 la Morges, în Elveția.
Iar pe 13 august 2016 au avut loc la București și la Curtea de Argeș funeraliile Reginei Ana, primele funeralii regale din România după anul 1938. Această zi a fost declarată zi de doliu național în România și în Republica Moldova.
foto descriptiv romanialibera.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro