Simfonia Lalelelor – brandul de eveniment care identifică Piteștiul în România

de | 01.08.2023 12:00 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle, Știri

» Organizatorii își doresc, treptat, și în Europa!

Simfonia Lalelelor este, în fiecare an, o invitație deschisă turiștilor către o experiență memorabilă!

Piteștiul găzduiește anual un eveniment spectaculos, în care natura și elementele de identitate culturală se completează, fiind o sărbătoare a florilor care atrage an de an mii de turiști din întreaga țară și din străinătate și îi încântă pe locuitori cu un festival colorat și plin de viață.

Străzile, parcurile și spațiile verzi ale orașului sunt înflorite de zeci de mii de lalele, creând un peisaj mirific, un adevărat paradis floral, în aprilie și mai.

27 noiembrie 1972 – a fost prima zi din istoria unui destin – 3000 de bulbi de lalea au fost aduși spre a fi plantaţi de municipalitate în parcurile publice.

De 50 de ani, laleaua înflorește la Pitești.

Prima ediție a Simfoniei Lalelelor a avut loc în anul 1978.

A fost inițial o manifestare a cercetării științifice a floriculturii din România, cu expoziții tematice ale administrațiilor publice și ale institutelor de cercetare, cu prilejul împlinirii a zece ani de la declararea Piteștiului municipiu.

În primul an, au fost doar 18 participanți, ulterior, pe măsura creșterii notorietății, devenind o expresie a identității comunității – cu expoziții și târg de flori, evenimente culturale și gastronomice.

Părintele Simfoniei Lalelelor este inginerul, doctor în horticultură, Ilariu Isac, „Cetățean de onoare” din 2023 al municipiului Pitești, care alături de o echipă de specialiști (Pacea Gheorghe, Popa Alexandru, Pungogi Mircea) a scris certificatul de naștere al unui eveniment emblematic pentru comunitatea locală, cu o atracție turistică în creștere.

Memorabil, în istoria Simfoniei Lalelelor și a orașului Pitești, a fost anul 2021 când a fost creat, în Olanda, special, un soi unic de lalea numit „Tulipa Pitești”. Este primul soi de lalea care poartă numele unui oraș european.

Cu acest prilej, practic, brandul de oraș, cu o istorie de aproape 5 decenii a trecut nu numai testul timpului, ci și pe cel cultural – Olanda, țara lalelelor, ne-a recunoscut unicitatea! Tulipa Pitești, înregistrată ca marcă, este nu doar o recunoaștere a frumuseții și unicității Simfoniei Lalelelor din Pitești, ci și o onoare adusă întregii comunități și valorilor culturale locale” – Cristian Gentea, primarul Piteștiului.

Din 2021 a devenit tradiție ca în ultima zi a festivalului vizitatorii grădinilor de flori să primească suveniruri inedite: lalele cu bulbi pentru a fi plantate în spațiile personale, o altă formă de promovare a brandului de oraș.

Anul 2022 a adus, din nou, evenimentului emblematic o notă de inedit, oferind și de această dată experiențe noi celor sosiți la Pitești să participe la festivalul florilor:  Lunca Argeșului, cel mai mare parc amenajat cu fonduri europene din România, a devenit centrul de popularitate, cu zeci de mii de vizitatori în câteva zile!

simfonia lalelelor6 - Simfonia Lalelelor - brandul de eveniment care identifică Piteștiul în România

Ce este special este faptul că Simfonia Lalelelor aduce în prim plan valoarea patrimoniului botanic, prezentând sute de soiuri de lalele, de la cele clasice, cu petale în nuanțe pastelate, până la cele exotice, cu niște culori vibrant-pasionale. Floriștii realizează adevărate opere de artă, arhitecții peisagiști și designerii își expun ideile originale, creează trenduri.

Parcul a devenit rapid amplasamentul grădinilor create special de școli și licee, dar și locul favorit pentru fotografii care fac impresie și imagine pe internet.

În parcul Lunca Argeșului, festivalul, care se desfășoară în a doua jumătate a lunii aprilie, include performance -uri spectacole de muzică, teatru și dans, formule hibride, inter sau transdisciplinare, toate contribuind la o atmosferă festivă și plină de bucurie, întregind așteptările  vizitatorilor. Localnicii și turiștii savurează și delicatese culinare în zonele de picnic și food create special.

 Piteștiul se dezvăluie astfel ca o destinație turistică atractivă și devine nu doar o destinație de călătorie, ci și un simbol al coexistenței armonioase dintre tradiție și modernitate.

simfonia lalelelor1 - Simfonia Lalelelor - brandul de eveniment care identifică Piteștiul în România

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare: