Atelier de lucru – ”Tabăra Națională de Creație Plastică – Pictură, Grafică” Pitești

de | 25.08.2023 15:24 | Lifestyle, Pitești

Ultimele pregătiri sunt în toi. Artiștii reuniți în cadrul ediției a opta a „Taberei Naționale de Creație Plastică – Pictură, Grafică” Pitești se pregătesc de vernisajul expoziției, care va avea loc luni, 28 august, de la ora 16:00, în holul Primăriei Pitești.

Participanții la această ediție a taberei de creație sunt șase artiști plastici consacrați, cunoscuți la nivel național și nu numai, datorită unor cariere artistice impresionante: Alexandru Nicolae Ispas din Alba Iulia, Gheorghe Mosorescu din Brăila, Sorin Dumitrescu Mihăești din Pitești, Nicoleta-Cristina Cărare din Bacău, Ammar Alnahhas, cetățean român de origine siriană, stabilit la București, Florentina Carmen Ilinca Chițan, din Bacău. ”Până când iubitorii de artă plastică se vor putea bucura de lucrările expuse, care vor intra în patrimoniul Centrului Cultural Pitești, lăsăm imaginile surprinse în timpul atelierului de lucru organizat în Pădurea Trivale să vorbească!”, transmit cei din administrați8a locală din Pitești.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești. Curator: Daniel Preduț, președintele U.A.P.R. Pitești.

Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Promoție specială la Clinica Forte Vita Pitești: Pachet analize Pediatrie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: