Clipe de groază la o nuntă din Iași. O femeie a fost luată cu ambulanța în stare gravă chiar de pe ringul de dans.
Incidentul a avut loc în acest weekend, la o sală de evenimente din Săveni, județul Iași.
Femeia, o botoșăneancă de 44 de ani, dansa alături de invitați și la un moment dat i s-a făcut rău.
Petrecerea s-a întrerupt imediat. Speriați, cei din jurul său au încercat să îi acorde primul ajutor, după care au sunat la 112. Aceasta se afla în stop cardio-respirator.
În urma apelului, la fața locului s-a deplasat un echipaj medical, iar în cele din urmă, din fericire, manevrele de resuscitare au dat rezultat.
Apelul a fost pentru o pacientă care s-a prăbuşit pe ringul de dans. A fost găsită în stop cardio-respirator şi resuscitată cu succes. Ulterior a fost transportată de echipajul de terapie intensivă al SMURD la Urgențe”, au transmis reprezentanții ISU, potrivit Monitorul de Botoșani.
Ulterior, femeia a fost transportată la camera de gardă de la Săveni a Spitalului Judeţean, unde a fost supusă mai multor investigaţii de specialitate.
Potrivit sursei citate, în urma investigațiilor medicale, specialiștii au aflat că suferise un infarct. Din fericire, ea a fost stabilizată, iar ulterior a ajuns la Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi.
Pacienta a fost adusă în serviciul UPU în stare gravă de colegii de la SMURD, după ce a fost resuscitată cu succes. A fost supusă mai multor investigaţii, fiind diagnosticată cu infarct miocardic anterior extins. A fost stabilizată şi dirijată către Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi”, a adăugat Monica Adăscăliţei , managerul SJU Mavromati
sursă foto monitorulbt.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
A ieșit la poartă să își ia tortul de ziua ei, dar a fost ucisă de un șofer băut și drogat