Eveniment șocant în Argeș!
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, alături de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, au continuat, în cursul zilei de 1 septembrie, cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere prin incendiere.
În cauză, un bărbat de 46 de ani, din Stolnici, ce era cunoscut cu antecedente penale, a intrat, în cursul zilei de 31 august, ilegal, în locuința unui vecin din aceeași localitate.
Bărbatul ar fi incendiat ușa de la intrarea în locuință.
La scurt timp, argeșeanul a fost depistat de polițiști, iar după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Acesta a fost prezentat, în cursul zilei de 2 septembrie, în fața instanței competente, iar Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost încarcerat.
Foto descriptiv Monitorul Cluj
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro