Farmacia Spitalului Floreasca din București a fost spartă, în cursul nopții, de un un bărbat.
Potrivit surselor judiciare, acesta ar fi Tudor Duma, zis Maru, presupus dealer de droguri al lui Vlad Pascu, tânărul drogat care a comis accidentul din 2 mai, relatează stiripesurse.ro.
Tânărul s-ar fi semnat cu un marker, în timpul spargerii, pe fișete, uși, dar și mai multe bunuri ale farmaciei, cu numele ”Tudor”. La final, a furat și două pungi cu ser fiziologic.
În această dimineață, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către reprezentanți ai unei unități medicale din Sectorul 1, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de distrugere.
La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au relaționat cu apelantul, acesta sesizând faptul că, în cursul nopții, un bărbat ar fi pătruns în incinta instituției, în zona administrativă ( depozitul farmaceutic) unde s-a semnat cu un marker pe fișete, uși, precum și pe alte bunuri din incintă.
Ulterior, la plecare, ar fi sustras două pungi cu ser fiziologic, dintr-o cutie aflată pe hol.
În prezent, se efectuează cercetarea locului faptei de către polițiști, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale.”, scrie un comunicat al Poliției Capitalei, conform sursei citate anterior.
Sursa Foto g4media
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro