Doi adolescenți de 14 și 16 ani, din Târgu Ocna, județul Bacău, s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat, după ce au furat două ghivece de flori de la o troiță din localitate.
Imaginile cu cei doi tineri au fost surprinse de camerele de supraveghere și au ajuns în mediul online. În urma acestora polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări în vederea identificării persoanelor bănuite, relatează ziaruldebacau.ro
Potrivit verificărilor efectuate de oamenii legii, furtul a avut loc în noaptea de 10 spre 11 septembrie, la o troiță situată pe strada Gării și a fost înregistrat de camerele de supraveghere instalate în apropiere.
După ce imaginile au fost făcute publice, poliția a inițiat o ancheta și a reușit să îi identifice pe cei doi tineri responsabili pentru furtul florilor.
Cele două ghivece au fost recuperate și duse înapoi la locul lor, iar tinerii sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii atrag atenția, în special părinților, să le explice clar copiilor şi adolescenţilor că furturile, indiferent de valoarea lor, nu sunt probe de curaj, ci fapte pedepsite de lege.
Vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre valoarea proprietăţii personale şi publice şi explicaţi-le că faptele negative aduc prejudicii întregii comunităţii. Explicaţi copiilor şi adolescenţilor ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii de infracțiuni”, au precizat poliţiştii.
sursă foto captură video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O mașină a luat foc în mers, pe Drumul Expres Craiova – Pitești! S-a făcut scrum