Inspectoratul Școlar Județean Argeș informează că până pe 2 octombrie, ora 23:59, școlile, liceele, grădinițele, organizațiile non-profit și instituțiile publice sociale se pot înscrie cu propunerea lor de proiect pentru a putea beneficia de echipamentele IT recondiționate de Asociația Atelier Fără Frontiere pe platforma educlick.ro.
Calculatoarele sunt colectate din piață și recondiționate într-un atelier de inserție pe piața muncii a persoanelor vulnerabile, potrivit informațiilor din regulament.”Programul Dăm Click pe România este răspunsul nostru la nevoia de echipamente IT&C a instituțiilor din țară, pe care să le poată folosi pentru a-și derula programele de acces la educație, formare și integrare a propriilor beneficiari – persoane de toate vârstele care provin din comunități defavorizate, sau se confruntă cu alte vulnerabilități”, se mai arată în regulamentul Asociației Atelier Fără Frontiere. În 2023, asociația Ateliere Fără Frontiere își propune să doneze în cadrul programului 4.000 de calculatoare recondiționate.
Foto descriptiv. Sursă foto: digi24.ro.
Citiți, de asemenea, pe anchetoanline.ro:
Cursuri de înot – inițiere sau performanță, cu instructori profesioniști la Marcea Sport