Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, critică pachetul de măsuri fiscal-bugetare propuse de Guvernul PSD-PNL. Acesta susține că se impune demiterea Guvernului Ciolacu, care a amânat nepermis de mult reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar, lovind, până la urmă, tot în mediul privat, potrivit comunicatului primit.
“Guvernul PSD-PNL încearcă să facă “economie” pe spinarea mediului privat, măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare lipsind cu desăvârșire. De exemplu, dacă până mai ieri se discuta despre eliminarea voucherelor de vacanță pentru bugetari, aflăm din proiectul legii că, de fapt, acestea vor fi majorate de la anul.
Mediul privat nu este însă cruțat! Se elimină scutirile de impozit pe venit la IT, construcţii şi agricultură pentru salarii mai mari de 10.000 de lei brut, toată lumea va plăti contribuţii sociale (erau exceptaţi agricultorii şi constructorii) și se modifică regimul microîntreprinderilor. TVA-ul mărit la bunuri și servicii va afecta pe toată lumea, iar locuințele se vor scumpi, dar și creditele pentru achiziția lor prin noua taxă pentru bănci pe care tot clienții o vor plăti.
Efectele acestor măsuri în economie vor fi resimţite imediat, iar acest lucru va avea ca rezultat o diminuare drastică a investiţiilor, amplificarea fenomenului inflaţionist ca efect al majorării preţurilor de consum şi un sentiment general de incertitudine marcat de riscul apariţiei unor măsuri nesustenabile, cu obiective pe termen scurt, prin care se încearcă tot felul de intervenţii de avarie.
PNL pare incapabil să mai respecte vreun principiu și să-i apere pe cei care i-au votat în urmă cu trei ani de zile. De aceea Forța Dreptei negociază cu partidele din opoziție pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Pentru că singura soluție de a stopa bâlbâielile și intervențiile neavenite în economie ale Guvernului PSD-PNL o reprezintă demiterea sa”, a declarat Adrian Miuțescu, potrivit sursei citate.
Foto descriptiv.
Citiți, de asememnea, pe anchetaonline.ro: