O femeie a murit, iar un bărbat este în stare gravă, după ce s-au intoxicat în beciul casei

de | 22.09.2023 12:58 | Eveniment, Național

Un eveniment nefericit a avut loc ieri, 21 septembrie, în Tulcea.

O femeie de 74 de ani a murit, iar un bărbat de 85 de ani este în stare gravă, după ce s-au intoxicat cu bioxid de carbon, în beciul casei lor unde fermenta mustul.

Un echipaj SMURD și unul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit ieri după-amiază pentru scoaterea celor două persoane căzute în beciul locuinței, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, relatează agerpres.ro

La fața locului s-au deplasat și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că cei doi sunt în stare de inconștiență. Ambele persoane au fost extrase și predate echipajelor medicale.

Din păcate, în cazul femeii au fost necesare manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultate, iar femeia a fost declarată decedată.

În ceea ce privește bărbatul de 85 de ani, el respira și a fost transportat la spital.

La scurt timp după ajungerea forţelor, cele două persoane (un bărbat de 85 de ani şi o femeie de 74 de ani) au fost extrase şi predate echipajelor medicale. Ambele persoane se aflau în stare de inconştienţă. În acest moment se efectuează manevre de resuscitare femei, iar bărbatul a fost transportat la spital. Acesta respira însă era inconştient.”, a transmis joi ISU Tulcea

În acest context, pompierii recomandă prudență maximă pentru a evita cazurile de intoxicație cu bioxid de carbon, acumulat în beciurile proprii.

Nu se permite intrarea în încăperi în care vinul fermentează, dacă nu există ventilație corespunzatoare. Dacă mergeți în astfel de încăperi, anunțați pe cineva, iar dacă suspectați că deja există o victimă, nu mergeți după ea pentru că vă expuneți pericolului. Indicat este să apelați după ajutor, sunând la 112. Mai mult, sunt susceptibili de a se intoxica în beciurile unde fermentează vinul, cei cu probleme respiratorii și cardiace”, transmite ISU Tulcea.

sursă foto stirilekanald.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șofer inconștient! Surprins cu BMW-ul pe contrasens pe Autostrada A3, pe tronsonul abia inaugurat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Tulcea