Peste 15.000 de persoane au fost la târgul „ROD CU SPOR” organizat la Muzeul Golești

de | 09.10.2023 15:30 | Administrație, Județean, Lifestyle

Peste 15.000 de persoane au vizitat Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale – ROD CU SPOR, informează reprezentanții CJ Argeș.

targ rod cu spor

Ediția a II-a a fost organizată la Muzeul Golești, în perioada 06 – 08 octombrie 2023 iar la ea au participat un număr de 80 de producători și meșteri populari din șase județe.

La ediția de anul acesta a târgului ROD CU SPOR, aceștia au oferit:  fructe, legume, conserve, carne și lactate. Totodată, meșterii populari din domenii precum țesut, cusut, olărit, sculptură, păpuși, pictură pe sticlă au adus la târg produse tradiționale românești.

targ rod cu spor

Printre vizitatori s-au aflat și primari și viceprimari ai comunelor și orașelor/municipiilor din județ, parlamentari, secretarul de stat de la MDLPA, Vlad Niculae, oaspeți din cele două localități înfrățite cu Consiliul Județean Argeș, Jelgava – Letonia și Chișinău – Republica Moldova, precum și fostul ministru al Agriculturii Petre Daea.

targ rod cu spor

Prezent la eveniment, Adrian Bughiu a transmis din partea conducerii Consiliului Județean Argeș, un mesaj de mulțumire tuturor celor implicați în reușita ediției din acest an a Târgului ROD CU SPOR, după cum urmeazăi:

  • Producători și meșteșuguri
  • Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti
  • Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș
  • Direcţia Agricolă Argeş,
  • APIA Argeş,
  • AFIR Argeş,
  • Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş,
  • Oficiul de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș.

targ rod cu spor

De precizat faptul că târgul ROD CU SPOR își propune să încurajeze produsele românești, să contribuie la dezvoltarea mediului rural, a sectorului agro-alimentar și a economiei regionale.

În ceea ce privește programul artistic, acesta a fost asigurat de Orchestra „Doina Argeșului” a Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, elevii Școlii Populare de Arte, Chitariștii de la Argeș dar și de Niculina Stoican, Florin Chilian sau Ducu Bertzi.

targ rod cu spor

Consiliul Județean Argeș mulțumește instituțiilor partenere: DSP Argeș, DSV Argeș, ISU Argeș, Jandarmeria Argeș, Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, Poliția Orașului Ștefănești, Poliția Locală Ștefănești, Serviciul Județean de Pază și Ordine Publică Argeș.”

 

Foto: CJ Argeș

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

S-a stins din viață profesoara Aura Șerbănoiu!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Bughiu | Argeș | Goleşti | Muzeul Golești | Republica Moldova

Ultimele articole