Se pare că nu doar bărbații încalcă cu bună știință regulile de circulație, ci și femeile.
Ieri, o tânără de 27 de ani, din Mihăești, a decis că este inutil să aștepte culoarea verde a semaforului pentru a pătrunde în intersecție.
Ea fost depistată de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Petrochimiștilor.
Nu se știe dacă șoferița a trecut pe roșu din neatenție sau intenționat, însă, cert este că femeia a devenit pieton, pentru că nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric pus în funcțiune.
Mai mult decât atât, în urma verificărilor, oamenii legii au constatat că autoturismul pe care îl conducea avea valabilitatea poliței de asigurare de răspundere civilă auto expirată.
Ca urmare a abaterilor constatate, tânăra a fost sancționată contravențional, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 30 de zile. Totodată, i-au fost retrase certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Un copil de un an și cinci luni a murit, după ce a fost lovit cu mașina de un polițist