Miercuri școlile testează o aplicație a Ministerului Educației

de | 12.11.2023 13:34 | Administrație, Național

Miercuri, pe data de 15 noiembrie, unitățile de învățământ cu clase primare și gimnaziale vor testa o aplicație a Ministerului Educației, arată cei de la edupedu.ro. Aplicația vizează colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. În anul școlar 2022-2023, evaluările s-au desfășurat în luna mai, însă pentru anul școlar în curscalendarul acestora nu a fost încă aprobat.

Astfel, pe 15 noiembrie, între orele 9.00 – 12.00, toate unitățile de învățământ care au clase primare și gimnaziale vor testa o aplicație dezvoltată de Centrul Național de Evaluare și Politici în Educație care vizează o mai bună colectare” a datelor necesare pentru realizarea rapoartelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, conform sursei citate. Pentru că este vorba de testarea aplicației, vor fi introduse câteva rezultate fictive pentru fiecare formațiune de studiu, iar informaticianul din fiecare ISJ va centraliza toate informațiile colectate de la școli și le va transmite Ministerului Educației până la data de 20 noiembrie, ora 16:00.

Foto descriptiv. Sursă foto: alba24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Perioada de depunere a propunerilor de proiecte de producție de energie din surse regenerabile, modificată

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Educaţiei | Ministerului Educației