Ministerul Mediului anunță că în perioada 22 noiembrie, ora 10:00 – 28 noiembrie 2023, ora 23:59, Administratia Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.
”Sunt 90.000 de beneficiari, 90.000 de familii care aşteaptă Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, blocat de decizia unei Curții de Apel Oradea, care a suspendat acest program în urmă cu câteva săptămâni.
Am primit o promisiune din partea societăţii care a inițiat procesul că, dacă va fi validată ca instalator autorizat în noua sesiune, aceasta va face o cerere de renunţare la judecată și așteptarea va lua sfârșit pentru cei 90 de mii de beneficiari.
În sesiunea care începe pe 22 noiembrie, se pot înscrie şi instatori care nu au încercat prima dată sau instalatori care au fost respinşi, aşa cum este cazul acestei societăţi comerciale”, a precizat, potrivit informării publicate, ministrul Mircea Fechet.
Instalatorii deja validați în prima sesiune din 2023, nu trebuie să se reînscrie. Înscrierea instalatorilor în program și transmiterea documentelor în vederea validării se fac prin intermediul aplicației, pusă la dispoziția acestora pe pagina de internet a AFM aici.
Sursă foto: Facebook Ministerul Mediului.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
La Costești vor avea loc întreruperi de curent în zilele de 21, 23 și 24 noiembrie