Aproximativ 100 de dosare prin care cetățenii solicită acordarea ajutorului pentru încălzire au fost depuse la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Mioveni.
Administrația locală din Mioveni amintește că familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei sau 2.053 lei în cazul persoanei singure pot beneficia de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri ori supliment pentru energie inclusiv cumulat, conform Legii nr. 226/2021.
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței se va face după cum urmează:
- a) Începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele, până la data de 20 a lunii respective;
- b) Începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.
Ajutorul pentru încălzire se va acorda în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024. Potrivit sursei citate, depunerea dosarelor se va face la sediul Primăriei Mioveni,după următorul program: luni: 12.00-15.30; marți: 12.00-16.30; miercuri: 12.00-15.30; joi: 12.00-16-30. Cererile pot fi descărcate şi de pe site-ul Primărie Mioveni: emioveni.ro.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Vacanţa de iarnă 2023-2024. Când începe și câte zile libere sunt