Amenzi de peste 200.000 de lei date de ITM Argeș, în urma controalelor în domeniul construcțiilor

de | 07.12.2023 12:59 | Economic, Importante, Județean

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a desfășurat anul acesta, până la data de 30.11.2023, campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor.

Astfel, în perioada 01.04-30.11.2023,  inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Argeș au efectuat 131 de controale, ce au vizat unități de pe toată raza județului Argeș.

În urma acestora, au fost aplicate aplicate 102 sancțiuni contravenționale, din care 45 amenzi, valoarea totală acestora fiind de 204.500 lei.

Inspectorii ITM au descoperit numeroase nereguli

Cu ocazia vizitelor de control în șantierele temporare de construcții, inpectorii ITM Argeș au constatat numeroase deficiențe:

  •  Echipamentele de muncă erau utilizate, fără sisteme de protecţie colectivă, fără balustradele solide (suficient de înalte şi având cel puţin o bordură, o mână curentă şi protecţie intermediară), fără platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/opri căderile de la înălţime;
  •  Nerespectarea prevederilor legale privind instruirea lucrătorilor;
  •  Neîngrădirea și delimitarea zonelor periculoase;
  • Nerealizarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă;
  • Neutilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie corespunzătoare (centuri de siguranţă sau alte mijloace de ancorare, căşti,
    bocanci);
  • În multe cazuri, platformele de lucru, pasarelele şi scările schelelor sunt dimensionate și construite astfel încât prezintă riscuri de accidentare în timpul utilizării.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Incendiu de proporții la Cotmeana, soldat cu pagube majore și o persoană rănită

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cotmeana