Accident grav în Argeș! O tânără de 19 ani și-a pierdut viața!

de | 16.12.2023 09:30 | Eveniment, Importante, Județean

O nouă tragedie pe șoselele județului nostru a avut loc noaptea trecută când o persoană și-a pierdut viața în urma unui accident rutier.

Accidentul grav a avut loc în localitatea Căldăraru acolo unde a fost implicat un singur autoturism, care a lovit un copac de pe marginea drumului.

Pompierii au intervenit la fața locului cu o autospecială cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD.

accident Căldăraru

Foto: ISU Argeș

În urma impactului, echipajele ajunse la locul solicitării au constatat că trei persoane erau rănite, iar două dintre acestea se aflau în interiorul autoturismului.

Pentru cele două victime de sex feminin a fost nevoie ca pompierii să execute manevre de descarcerare, ulterior predandu-le echipajelor medicale.

 

Una dintre persoanele extrase, cu vârsta de 19 de ani, nu prezenta semne vitale și i s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără succes, declarându-se decesul”, a transmis ISU Argeș.

accident Căldăraru

Foto: ISU Argeș

Cealaltă persoană extrasă, cu vârsta de 18 ani, a fost preluată cu politraumatisme în zona abdominală de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la spital împreună cu personalul medical de pe ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă.

Victima neîncarcerată a fost un tânăr de 25 de ani. Acesta a fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat la spital cu leziuni în zona bazinului și la cap.

accident Căldăraru

Foto: ISU Argeș

Tragedia a vut loc în jurul orei 02:00 atunci când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 65A, a avut loc un accident rutier grav.

În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un tânăr, de 24 de ani, din Buzoești, care conducea un autoturism, pe DN 65A, din direcția Buzoești către Miroși, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un copac de pe partea stângă.

accident Căldăraru

Foto ISU Argeș

În urma accidentului, a rezultat decesul unei tinere de 19 ani și vătămarea corporală gravă a unei tinere de 18 ani, ambele din localitatea Buzoești, pasagere în autoturism.

Șoferul a fost rănit ușor, astfel încât s-a reușit testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș. 

 

Foto: ISU Argeș

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO)Accident grav la Țițești! Un bărbat a murit, iar alte patru persoane au ajuns la spital

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buzoești | Căldăraru | Miroși