RETROSPECTIVA ARGEŞ 2023. Un an sărac în investiţii pentru firmele din judeţ

de | 31.12.2023 07:30 | Din ediția tipărită, Economic, Importante, Județean

În condiţiile în care România încheie anul cu un deficit mult mai mare decât previziunile optimiste din ianuarie, 2023 nu a fost un an strălucit pentru economia judeţului, iar acest lucru se va vedea cel mai probabil în bilanţurile pe care firmele argeşene le vor depune în următoarele luni. Faptul că Dacia a lansat un nou model şi în Argeş s-au mai făcut pe ici pe colo câteva investiţii vine să mai îndulcească amarul. Consumerismul ce caracterizează economia românească este din nou ilustrat de inaugurarea unor noi magazine şi restaurante, care au fost rapid luate cu asalt de clienţii argeşeni. 

Dacia a lansat noul Duster

Dacia Duster 3 foto Dacia 01 1170x779 2 - RETROSPECTIVA ARGEŞ 2023. Un an sărac în investiţii pentru firmele din judeţ

Sursă foto: Dacia

Dacia a prezentat la sfârşitul lunii noiembrie cea de-a treia generație a modelului Duster. Mașina ar urma să ajungă abia în 2024 la primii clienți, venind pe piață cu mai multe funcții față de modelul precedent. Noul Duster are 4,34 metri lungime, cu un plus de spațiu pentru pasageri şi un spațiu de depozitare de peste 400 de litri, şi vine într-un format care conține patru variante: Essential, Expression, Journey și Extreme.

Reprezentanții Dacia au dat asigurări că noul model vine cu un raport calitate preț de excepție. Acesta va fi expus la salonul de la Geneva, urmând ca din primăvară să fie livrat către primii clienți. Mulți specialiști în domeniu susțin că prețul de plecare ar fi sub pragul de 20.000 de euro.

Virgil şi Sorin Dumitru au ieșit oficial din afacerea Comesad Drumuri!

virgil si sorin dumitru comesad

Începând cu data de 14 iunie 2023, cunoscuta companie Comesad Drumuri şi-a schimbat denumirea, devenind CDM Comastrad SRL. Această modificare nu a reprezentat însă o simplă rebranduire, ci şi o schimbare majoră în ceea ce priveşte structura acţionariatului, doi dintre fondatorii societăţii alegând să părăsească afacerea.

Virgil şi Sorin Dumitru au renunţat la cele 66 de procente pe care le deţineau în Comesad Drumuri, business pe care l-au fondat în urmă cu 23 de ani alături de unul dintre cei mai pricepuţi şi respectaţi ingineri din construcţii, Marin Meculescu. Sub noua denumire, CDM Comastrad a fost preluată integral de familiile Meculescu şi Grigorescu, în vreme ce fraţii Dumitru au ales să se concentreze pe afacerea Comesad Ro, compania-mamă a grupului de firme specializată în lucrări de construcţii-montaj în domeniul industriei petroliere.

Cine a mai intrat în insolvenţă

2023 a fost un an de cumpănă pentru zeci de societăți din Argeş, care, ajunse în imposibilitatea de a face faţă cheltuielilor, au apelat la procedura insolvenţei. În ianuarie, Cătălin Brînduşi, cunoscut în mediul de business argeşean sub apelativul de „Elefantul”, a decis să ceară insolvenţa firmei sub umbrela căreia funcţiona Bistro 27, local extrem de apreciat pentru preparatele deosebite şi meniul fine dining.

În martie, judecătorii Tribunalului Comercial Argeş aprobau deschiderea procedurii de insolvenţă a firmei Lazăr Company Junior, parte a grupului de firme International Lazăr Company în care acţionari sunt fraţii Cătălin şi Ionuţ Lazăr, fiii cunoscutului om de afaceri Benone Lazăr.

În procedură generală de insolvenţă a intrat şi CHR Electroplast Prod SRL, o importantă firmă din Băiculeşti, cu afaceri anuale de 2-3 milioane de euro, care figurează ca distribuitor de materiale electrice şi corpuri de iluminat, produsele sale fiind comercializate inclusiv prin retailerul online eMag.

Investiţii noi în unităţi de producţie

inaugurare fabrica UKS Stamping Cateasca Pitesti

La Căteasca, în luna octombrie o companie din Turcia a inaugurat o nouă fabrică de piese şi accesorii auto. Fabrica are o suprafață de 5.000 de metri pătrați și poate fi extinsă până la 18.000 de metri pătrați, fiind operată de 25 de angajați. Investiţia s-a ridicat la circa 20 milioane euro, primii clienţi ai unităţii de producţie de la Căteasca fiind Adient şi Toyota.

fotovoltaic ratesti

Printre cele mai importante investiţii din Argeş s-a numărat inaugurarea, pe 31 octombrie, a celui mai mare parc fotovoltaic din România şi din Europa de Sud-Est. Parcul construit de două firme israeliene în comuna Răteşti se întinde pe o suprafaţă de circa 160 de hectare şi are o capacitate de 153 MW, la demararea sa de acum trei ani fiind anunţată o investiţie de 98 milioane euro, însă, date fiind creşterile de preţuri din ultimii ani, este posibil ca suma investită să fi fost mult mai mare.

Hotel Argeş a devenit Ibis Styles

2-Ibis Pitesti

Hotel Argeş, una dintre cele mai bine cotate unităţi de cazare din Piteşti, a devenit Ibis Styles după ce celebrul lanţ internaţional a semnat un acord de franciză cu firma argeșeană HR Eden 2007, care deține hotelul. Inaugurarea noii unități turistice a fost precedată de o renovare a hotelului de trei stele situat în centrul orașului Pitești, conceptul de design care a stat la baza reamenajării celor 45 de camere fiind creionat în jurul evenimentului emblematic al oraşului, „Simfonia Lalelelor”.

Farmacia Tei şi Bebe Tei au venit la Piteşti

3-farmacia tei pitesti

La sfârșitul lunii septembrie, Farmacia Tei şi Bebe Tei au deschis un magazin nou la Piteşti, în galeriile Auchan Găvana, deşi iniţial inaugurarea era anunţată pentru vară. Noul magazin din Piteşti respectă conceptul deja consacrat al Grupului Tei, întinzându-se pe o suprafaţă de peste 2500 mp, având peste 15 case de marcat şi peste 60.000 de produse din toate categoriile, de la medicamente, suplimente alimentare, îngrijire personală, puericultură, jucării.

McDonald’s a deschis al doilea restaurant

4-mcdonalds pitesti

Una dintre inaugurările cele mai aşteptate de către piteşteni a fost cea a noului restaurant McDonald’s, de lângă Dedeman. Noul McDonald’s s-a deschis pe 22 septembrie, fiind un restaurant de tip Drive-Thru, dar și cu servire în restaurant. Restaurantul are o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați, un design modern și o capacitate de 98 de locuri în interior și 60 locuri pe terasă. Investiţia s-a ridicat la peste 11 milioane lei.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ce se va întâmpla din 2024? Plafonarea tarifelor RCA expiră în 31 decembrie

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: