Bradu. S-a început proiectul pentru un centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități

de | 28.01.2024 18:31 | Administrație, Din ediția tipărită, Județean

Chiar în primele zile ale anului 2024, Primăria Bradu a anunțat începerea proiectului care are ca obiectiv construirea primului „Centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități” din localitate.  Contractul a fost semnat la finele anului 2023 de către primarul comunei Bradu, Dan Stroe, și de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, valoarea acestuia fiind de circa 2 milioane lei.

Imobilul urmează a fi construit pe un teren de 3.000 mp din proprietatea administrației locale. Centrul  de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități va oferi programe și tratamente specifice, sub îndrumarea unui personal de specialitate, având ca efect reducerea riscului ca acești copii și tineri să fie părăsiți sau separați de familie. Pentru început, acesta va avea 45 de beneficiari. Aceștia reprezintă copii cu vârsta între 2 și 16 ani, care provin din familii cu venituri sub media națională, peste 30% provenind din familii monoparentale sau cu părinți plecați în străinătate și care sunt aflați în grija rudelor. Beneficiari indirecți vor fi membrii familiei persoanelor cu dizabilități cuprinse în program, care beneficiază de o îmbunătățire a vieții familiale și sociale.

În cadrul Centrului se vor amenaja cabinete de psihoterapie și logopedie, cabinet medical, spații atât pentru terapie ocupațională, cât și pentru kinetoterapie și masaj. Data prevăzută pentru finalizarea proiectului este 31.12.2024.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Care mai este stadiul lucrărilor de la Cetatea Poenari

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/sofia-paul/" target="_self">Sofia Paul</a>

Articol scris de Sofia Paul

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presă pasionată de fotografie și călătorii.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bradu | Dan Stroe