Biserica Ortodoxă îi prăznuiește marți, 30 ianuarie, pe Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Hrisostom. Astfel, potrivit informării administrației locale, Biserica ”Sfinții Trei Ierarhi”, situată în zona A-uri a orașului Mioveni, își va sărbători hramul închinat ocrotitorilor săi spirituali.
Cu acest prilej, de la ora 08:00, un sobor de preoți va oficia Sfânta Liturghie Arhierească. Administrația locală din Mioveni amintește că aceasta este singura biserică din oraș lucrată din lemn, în stil maramureșan și reprezintă o oază de pace și spiritualitate, menită să aducă liniște în tumultul vieții de zi cu zi. Credincioșii sunt așteptați în număr cât mai mare.
Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: