Un pariu a dus la o tragedie, chiar la un priveghi organizat în comuna Grădiștea, județul Călărași.
Un bărbat aflat la priveghiul unui consătean a murit, după ce a pus un pariu pe ” cine e în stare să înghită un sandwich., potrivit
Acesta s-a înecat cu o bucată de carne, iar din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat.
Totul a fost o glumă! O glumă proastă făcută cu prietenul lui…Ne-am pus aici la masă, am mâncat și am făcut o glumă cu cineva, era un coleg care venise de la Rasa, cu două bucăți de carne și două bucăți de pâine, și i-am zis: „Ia sandwich-ul ăsta și mănâncă!” Omul ăla a zis că nu vrea să mănânce și a zis; ”A, dacă nu vrei tu să-l mănânci îl mănânc eu!” L-a băgat pe tot în gură, o bucată de carne mare, așa, și una mai mică, a început să facă de trei ori… să-nghită… Am zis că pleacă! A ieșit aici, afară, exact aici, a căzut jos, n-a mai avut aer, am venit toți de-acolo, l-am resuscitat.
Aici a murit, aici a rămas. Vreau să vă zic că am sunat la SMURD, Salvare, Poliție, peste tot! Patru ore, domnule, a stat aici! Am sunat peste tot! Noi aveam parte de durerea noastră! Unde să fie durerea împărțită? La noi sau problema că mai e un mort la poartă?”, a transmis un localnic aflat la priveghi, potrivit romaniatv.net, conform sursei citate.
Adevărul/ descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Un tânăr și-a pierdut viața în urma unui accident cu o dubiță! Alte patru victime implicate!