În România sunt 160 de cazuri de violență domestică pe zi, adică 7 victime pe oră. Pentru ele exista deja ordinul de protecție, dar cu noua lege, vor fi protejate toate victimele violenței, de orice fel, din orice mediu, a explicat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în contextual în care Parlamentul a votat astăzi ordinul de protecție extins. Următorul pas este promulgarea.
Vă reamintim că în luna iulie a anului trecut Ministerul Justiției anunța că Guvernul aprobase un proiect de lege revoluționar pentru protejarea victimelor violenței împotriva agresorilor: Legea privind ordinul de protecție: ”Este o inițiativă de care e nevoie în societatea noastră pentru a combate violența și care asigură cadrul necesar pentru profesioniști – polițiști, procurori, judecători – pentru a preveni cazuri grave de violență, multe dintre ele dezbătute public în societatea românească”. În informarea de atunci se preciza că în urma aprobării de către Guvern, proiectul de act normativ va parcurge procedura parlamentară în vederea adoptării, urmând să intre în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
”Parlamentul a votat, astăzi, ordinul de protecție extins. În unanimitate! Următorul pas, promulgarea.
Mă bucur tare mult că avem acum legea care stabilește clar responsabilitățile autorităților în protejarea victimelor și în gestionarea situațiilor de urgență, care, uneori, pot duce și la pierderea de vieți.
Avem violență în România. Sunt 160 de cazuri de violență domestică pe zi. Asta înseamnă 7 victime pe oră. Pentru ele exista deja ordinul de protecție.
Dar violența nu e numai în familie! Acte de violență vedem și pe stradă, și în școli, și la locul de muncă, în mediul online…
De acum, cu noua lege, protejăm toate victimele violenței, de orice fel, din orice mediu.
Legea trebuie să te protejeze și de bătăuși, și de hărțuitori și de toate tipurile de agresori.
Ca femeie, ca senatoare PNL, vă asigur că voi continua, alături de colegii mei, să fiu preocupată de diminuarea violenței în societate și de identificarea a cât mai multor pârghii legale pentru a pedepsi orice tip de violență”, a scris ministrul Justiției, Alina Gorghiu pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Facebook Alina Gorghiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: