Forțe noi la Jandarmeria Argeș! 24 de elevi au început practica

de | 12.02.2024 12:07 | Județean, Lifestyle

Forțe noi la Jandarmeria Argeș! 24 de studenți din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București, din anii I, II, III și IV, se află în practică, începând de astăzi,12 februarie, la unitatea din Argeș.

Timp de patru săptămâni, viitorii ofițeri vor participa la misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice, dar și la misiuni de pază și protecție instituțională.

De asemenea, aceștia vor desfășura activități în cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale și în cadrul Compartimentului Juridic, având astfel posibilitatea să-şi însuşească deprinderile practice specifice activităţii pe care o vor desfășura după terminarea studiilor.

La finalul stagiului de practică, studenții primi calificative, care vor fi transmise instituției de învăţământ de la care provin.

Le dorim acestora mult succes în desfășurarea stagiului de practică, dar și pe parcursul carierei militare!”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Argeș

Foto: IJJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Crește numărul spitalelor atacate cibernetic. Cerere de răscumpărare de 157.000 de euro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alexandru Ioan Cuza | București | Jandarmeria Argeș

Ultimele articole