MIliardar ucrainean – venit în România cu 17 milioane de dolari ! E șeful lui Mircea Lucescu

de | 08.04.2022 12:25 | Național, Știri

Patronul clubului de fotbal Dinamo Kiev, oligarhul ucrainean Igor Surkis, a fost văzut în capitală. Acesta a fost surprins de reporterii ProSport alături de fratele său, Hryhoryi, cei din staff-ul tehnic și de agentul lui Mircea Lucescu, Arcadie Zaporojanu, la un restaurant din centrul capitalei, lângă Parcul Cișmigiu.

Oligarhul ucrainean ar fi adus în România 17,6 milioane de dolari, susține sursa citată. La restaurantul din București Surkis și confidenții săi au pus la punct viitorul echipei, în special problemele de lot.

Plecarea sa din Ucraina, alături de fratele său, a fost una care a născut discuții contradictorii. Au existat acuzații că o sumă uriașă a fost scoasă din țară, 17.6 milioane de dolari, dar omul de afaceri a negat.

Acesta și-ar fi luat angajamentul că va susține în continuare clubul, din punct de vedere financiar, iar „Il Luce”, cum îi se spune lui Mircea Lucescu, ar avea mână liberă să formeze un lot cât mai competitiv.

Trebuie menționat faptul că de la declanșarea războiului, jucătorii lui Dinamo Kiev s-au antrenat la baza sportivă a FCSB.iar aceștia vor disputa mai multe partide amicale, împotriva unor echipe din România.

 

Fotbalul nu trebuie să se oprească în vreme de război, deși campionatul este întrerupt și până la play-off-ul pentru Cupa Mondială mai sunt două luni. În orașele asediate de ruși sunt oameni care mor ori suferă pentru că nu mai au nimic: muncă, mâncare, încălzire și electricitate.

Fotbalul poate fi pentru ei puntea între iadul pe care îl trăiesc și revenirea la normalitate care sperăm că se va întâmpla cât mai curând”, a declarat Mircea Lucescu, într-un interviu pentru Corriere Dello Sport.

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Dinamo | FCSB | Gigi Becali | Igor Surkis | Mircea Lucescu | Ucraina