Comuna Poienarii de Argeș se dezvoltă cu pași rapizi, proiectele care vizează infrastructura utilităților fiind prioritare pentru administrația locală. Anul acesta, primarul Dragoș Boncea are în vedere implementarea unui proiect de o importanță majoră, canalizarea, care este din ce în ce mai aproape să devină o realitate. Pe lângă rețeaua de canalizare, va fi extinsă și rețeaua de apă, astfel încât locuitorii să beneficieze de condiții de trai cât mai bune.
În Poienarii de Argeș se pregătește cel mai mare proiect din istoria localității: canalizarea. Partea de proiectare și avize a fost finalizată, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie dat în luna martie, dacă vremea va fi favorabilă, moment în care se vor demara săpăturile. Proiectul are o valoare de aproximativ 170 miliarde vechi, fiind vorba de aproximativ 13 km de rețea, care să acopere circa 75% din raza comunei. Este un proiect deosebit de necesar pentru dezvoltarea și evoluția comunității, proiectul care a fost miza actualei echipe a administrației din Poienarii de Argeș, conduse de primarul Dragoș Boncea, dar și o dorință a cetățenilor, care solicitau acest lucru.
Fose individuale pentru 160 de gospodării din zone greu accesibile
În Poienarii de Argeș sunt însă și zone de deal, mai puțin accesibile, unde implementarea rețelei de canalizare ar fi anevoioasă din cauza reliefului, iar costurile foarte mari. Pentru ca toți locuitorii să poată beneficia de toate condițiile, primarul Dragoș Boncea și echipa sa au obținut un proiect prin programul PNRR, pentru montarea unor fose individuale. La acest proiect se lucrează și doar șase localități din județul Argeș au putut accesa fonduri pentru realizarea lui. Astfel, 160 de gospodării din zone greu accesibile vor beneficia gratuit de fose și montajul lor. Cei care sunt vizați de acest proiect se află în zona satului Ioanicești, cătunul Tomulești și satul Ceaurești.
Un ultim tronson al satului Ioanicești are câteva gospodării izolate, până la granița cu judelul Vâlcea, unde locuiesc și oameni în vârstă, zonă pentru care s-a dat ordinul de începere pentru extinderea rețelei de apă, lucrările fiind demarate în funcție de condițiile meteo. Este vorba de un proiect cu o valoare de aproximativ 3 miliarde vechi, care va duce apa în fiecare gospodărie, în ciuda reliefului ce dezavantajează implementarea acestuia.
Pentru 2024, primarul Dragoș Boncea are în plan și finalizarea lucrărilor la Căminul Cultural, care va fi dotat cu toalete moderne și încălzire cu centrală. Spațiul va putea fi utilizat pentru evenimente, cum ar fi nunți sau botezuri, dar și pentru diverse activități culturale, care se vor putea desfășura într-un mediu adecvat. Lucrările sunt în stadiu avansat, termenul de finalizare fiind preconizat în trei luni, fiind un plus pentru viața culturală din comună. În domeniul învățământului s-a obținut un proiect prin PNRR pentru dotarea Școlii Generale ”Poienarii de Argeș”, prin care elevii vor beneficia de aparatură, spații și cabinet psihologic.
În ultimii trei ani, administrația locală a avut de trecut o provocare însemnată în momentul în care câteva drumuri au fost surpate în satul Ioanicești, cătunul Tomulești, în urma unor precipitații abundente. S-au obținut fonduri guvernamentale de aproximativ 500.000 de euro prin care zonele au fost readuse la viață, iar drumurile refăcute prin lucrări de anvergură. Pentru viitor se lucrează la proiectele pentru asfaltare, care ar urma după finalizarea canalizării.
Material realizat de Berta Dima.
Sursă foto: ediție print.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
De la Spitalul Orășenesc Mioveni. Informații importante pentru pacienții cu afecțiuni oncologice