Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei

de | 26.02.2024 10:02 | Administrație, Național

Președintele României, Klaus Iohannis, participă astăzi, la Paris, Franța, alături de o serie de lideri aliați, la o reuniune de lucru privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și intensificarea eforturilor pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei. Reuniunea de nivel înalt este organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, potrivit comunicatului publicat de Administraţia Prezidenţială.

Discuțiile vor viza evoluția războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, implicațiile acestuia asupra securității europene și euroatlantice, precum și identificarea opțiunilor pentru intensificarea asistenței pentru Ucraina. Președintele României salută demersul președintelui francez și subliniază că unitatea și solidaritatea comunității internaționale în sprijinul acordat Ucrainei sunt esențiale și trebuie menținute. De asemenea, președintele Klaus Iohannis va reafirma, și cu această ocazie, poziția constantă a României de susținere multidimensională a Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie, potrivit sursei citate.

Foto descriptiv. Sursă foto: presidency.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

La Câmpulung. Alte două acțiuni de sterilizare și microcipare gratuită a animalelor de companie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Emmanuel Macron | Klaus Iohannis | Rusia | Ucraina