Matematica electorală a alegerilor din 2020! Cum s-a câștigat Argeșul!

de | 27.02.2024 18:00 | Din ediția tipărită, Județean, Politic

Coaliția de guvernare a hotărât săptămâna trecută să comaseze alegerile, pe de o parte, dar să le schimbe și ordinea. Astfel, pe 9 iunie, vom avea alegeri locale, pe liste proprii, și alegeri europarlamentare, cu PSD și PNL pe aceeași listă. Alegerile prezidențiale au fost devansate, fiind fixate pentru data de 8 septembrie, primul tur, și 22 septembrie, al doilea tur, iar alegerile parlamentare au fost programate pentru 8 decembrie. Decizia comasării alegerilor, în ciuda deciziei luate la nivel central, nu a picat deloc bine nici social-democraților, nici liberalilor din teritoriu.

Partidele își fac calcule, însă politica ultimului deceniu a demonstrat că de multe ori poate interveni factorul surpriză, care în 2020 – ce-i drept abia pe final de an, la parlamentare – a fost apariţia de niciunde a Alianţei pentru Unirea Românilor. Înainte de a analiza ce se va întâmpla anul acesta, să aruncăm o privire în urmă cu patru ani, când, la locale, PSD a câştigat Argeşul, din nou detaşat.

► În 2020, PSD şi-a adjudecat 71 din 102 primării

În 2020, la alegerilor locale în Argeş, din cei 526.525 de alegători aflaţi pe liste au votat 262.151, rezultând o prezenţă la vot de 49,78%.

La Consiliul Judeţean, propunerea PSD, Ion Mînzînă, a câştigat la o distanţă confortabilă faţă de principalul contracandidat, liberalul (pe atunci) Emanuel Soare. Astfel, în vreme ce actualul preşedinte a adus 110.901 voturi (44,74%), pe numele fostului prefect Soare au pus ştampila 70.123 de alegători (28,32%), iar pe cel al USR-istului Adrian-Ştefan Cristea – 26.594 de argeşeni (10,74%).

La alegerile pentru primari, PSD a luat 46,13% din voturi, PNL 24,85%, 29.591%, USR – 11,72% în vreme ce AUR, care la vremea respectivă nu era încă pe val, abia a prins 144 de voturi. Din cele 102 localităţi din judeţ, Partidul Social Democrat a câștigat 71 de primării, Partidul Național Liberal – 24, Partidul Mișcarea Populară – 2, Alianța USR PLUS – 1, PRO România – 1, Partidul Ecologist Român – 1, Alianța Național Țărănistă – 1.

Pentru consiliile locale, voturile s-au distribuit în principal către aceleaşi formaţiuni: PSD – 40,8%, PNL – 25,13%, USR – 11,03%, voturile AUR fiind, de asemenea, nesemnificative.

►  Cum au votat locuitorii din municipiile judeţului

¨ La Piteşti, în urmă cu patru ani doar 1 din 3 alegători cu drept de vot s-a prezentat la urne, prezenţa la scrutin fiind de 34,19%. Actualul primar al municipiului şi-a adjudecat victoria cu 16.801 voturi din cele 48.917 valabil exprimate (34,82% din voturi), pe locurile următoare clasându-se candidaţii PNL (Sorin Apostoliceanu) şi USR (Ionuţ Moşteanu), cu 12.552 voturi (26,03%), respectiv 11.279 (23,31%). Astfel, din cauza orgoliilor politice, dreapta a pierdut Primăria Piteşti. Doi dintre cei trei candidaţi aflaţi pe „podiumul” localelor din 2020, Gentea şi Moşteanu, se regăsesc și în confruntarea din acest an.

¨ La Câmpulung, unde se anunţă de acum o confruntare extrem de interesantă, în 2020 Elena Lasconi l-a spulberat efectiv pe primarul în funcţie, Liviu Ţîroiu. Prezenţa la vot a fost mult mai mare decât la Piteşti, de aproape 45%, semn că muscelenii doreau cu adevărat o schimbare radicală, ceea ce s-a şi întâmplat. Fosta vedetă Pro TV a obţinut 56,76% din voturi, pentru Lasconi primar optând 7.801 din cei 13.429 de locuitori din Câmpulung care au ieşit la urne, în vreme ce PSD-istul Liviu Ţîroiu a luat doar 23,46% din sufragii (3.186 voturi), iar candidatul liberal, Nicolae Zaharia, 14,84% (2.035 de voturi).

¨ La Curtea de Argeş, candidatul PSD, Constantin Panţurescu, a câştigat fără emoţii, distanţă mare faţă de principalul opozant, Cristian Mitrofan (PNL). Puţin sub 36% din locuitorii oraşului Basarabilor au ales să îşi exprime dreptul de vot (9.960 de alegători). Dintre aceştia, 50,4% au votat cu Panţurescu (5.159 de voturi) şi 31,75% cu Mitrofan (2.249 voturi)

►  Surpriză: prezenţa la vot la europarlamentare, mai mare decât la alegerile locale!

Precedentul scrutin pentru Parlamentul European a avut loc în anul 2019. În mod surprinzător, prezenţa la europarlamentare a fost mai mare decât cea de la localele din anul următor: astfel, în Argeş şi-au exprimat opţiunea pentru viitorii reprezentanţi ai României în Parlamentul European 50,73 dintre alegătorii înscrişi pe liste, adică 268.714 de votanţi din 529.676 înscrişi pe listele permanente şi speciale.

Pentru că s-a permis exprimarea votului la orice secţie de vot din ţară, în weekendul respectiv foarte mulţi turişti cazaţi la pensiunile din nordul judeţului au votat unde şi-au petrecut sfârşitul de săptămână. Aşa s-a ajuns ca la unele secţii, precum cea de la Sătic, prezenţa la vot să sară de 160%.

Argeşenii au împărţit voturile la europarlamentare astfel: PSD – 30,04%, PNL – 23,6%, USR – 18,67%, Pro România – 9,99%.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Calendarul alegerilor. Comasarea este fermă – listă comună la europarlamentare!

 

 

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole