Primarul Ion Baicea a atras fonduri nerambursabile pentru 90% din proiectele de 51 milioane lei ale orașului Costești

de | 27.02.2024 13:45 | Administrație, Costești, Din ediția tipărită

În anul 2024, orașul Costești beneficiază de un buget consistent. Ţinând cont de faptul că veniturile oraşului nu pot acoperi nevoile de dezvoltare ale comunităţii, primarul Ion Baicea a acordat o atenţie sporită oportunităţilor de finanţare externă, cea mai mare a proiectelor aflate în derulare fiind implementate fie cu bani europeni, fie prin programele naţionale de investiţii derulate de Ministerul Dezvoltării sau de cel al Mediului. Astfel, peste 10 milioane de euro sunt investiţi anul acesta în proiectele de infrastructură, şi nu numai, ale oraşului, aproximativ 90% din banii alocaţi la secţiunea dezvoltare provenind din fonduri europene şi naţionale nerambursabile, după cum urmează:

  • 34.021.020 lei fonduri UE
  • 11.211.460 lei finanțare națională
  • 6.182.440 lei excedent buget local.

TOTAL: 51.441.230 lei

Primarul Ion Baicea a făcut şi o scurtă trecere în revistă a proiectelor aflate pe lista de priorităţi în acest an: „Proiectele de reabilitare energetică a clădirilor instituțiilor de învățământ, dotare cu mobilier și echipamentele digitale a acestora, sunt în faza de licitație. Proiectele de digitalizare a orașului, de reabilitare a primăriei și a casei de cultură, de asemenea, sunt în faza de implementare. Toate aceste proiecte au fost inițiate și susținute de instituția primarului cu aparatul de specialitate. Majoritatea contractelor de finanțare au fost semnate cu ministerele de resort în urmă cu aproximativ doi ani, dar parcursul acestora a fost conform graficului stabilit de ministere. Știu că durează mult, dar acestea sunt procedurile, pe care trebuie să le respectăm.

Proiectul de asfaltare pentru străzile Progresului, Metalurgiei, Mărgăritarului și Fundătura Salcâmi a fost inițiat de instituția primarului și a primit finanțare națională. Licitația s-a terminat în luna noiembrie 2023, s-a predat proiectul tehnic în luna decembrie, iar în câteva zile va începe efectiv execuția lucrării.

De asemenea, un alt proiect mare pe care l-am anunțat este cel de canalizare pentru satele aparținătoare și cartiere. Aici, licitația s-a ținut la nivel de județ, la operatorul de apă, cu întârzieri foarte mari, dar nu a depins cu nimic de autoritatea publică locală această întârziere. Tot ceea ce se va realiza prin acest proiect aparține domeniului public al orașului Costești și înseamnă modernizarea și extinderea sistemului de apă și canalizare. Lucrarea începe în luna martie, din satul Podu Broșteni, şi vom continua cu Broșteni, Lăceni și  Zorile.

După aprobarea bugetului, am demarat lucrările de modernizare la piața orașului Costești. În curând, vom începe și lucrarea de profilare  și pietruire a străzilor din satele aparținătoare. Vom demara lucrarea de  sistematizare a străzilor din centrul orașului, cu indicatoare și marcaje, iar pe parcursul anului 2024, instituția primarului va pune în aplicare HCL privind execuția bugetului orașului, cu toată lista privind obiectivele”, a declarat primarul Ion Baicea, care a arătat că, deşi a introdus în buget majoritatea amendamentelor aduse inclusiv de către consilierii din opoziţie, bugetul nu a fost votat de către aleşii locali ai PNL și PPUSL.

Lista obiectivelor de investiţii din 2024 la Costești

► Obiective de investiții în continuare

  • Reabilitarea integrată a clădirilor la GPP „Fantezia” – 10.898.510 lei
  • Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Liceul Teoretic Costești – 6.897.420 lei
  • Digitalizarea orașului Costești, prin dezvoltarea infrastructurii TIC – 2.347.520 lei
  • Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Primăria Orașului Costești – 5.862.980 lei
  • Construire Centru de Colectare prin aport voluntar în orașul Costești – 4.549.740 lei
  • Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Şc. Gim. Nr. 1 Costești – 4.681.880 lei
  • Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar– 3.895.800 lei
  • Betonare alee intrare stadion, parcări, alei – 60.000 lei
  • Reabilitarea și modernizarea Corpului C al Lic. Teoretic Costești – laborator fizică și hol intrare – 49.000 lei
  • Planul urbanistic general – 192.000 lei
  • Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Argeș în perioada 2014-2020 – 100.000 lei
  • Modernizare prin asfaltare străzile Mărgăritarului, Metalurgiei, Fdt. Salcâmi și Progresului – 7.300.000 lei
  • Modernizare trotuare și alei pe strada Victoriei – partea dreaptă – 593.960 lei.

proiect asfaltare costesti - Primarul Ion Baicea a atras fonduri nerambursabile pentru 90% din proiectele de 51 milioane lei ale orașului Costești

► Obiective de investiții noi

  • Punerea în siguranță a acumulării Stârci – 495.490 lei
  • Punerea în siguranță a acumulării Telești – 527.220 lei

►  Alte cheltuieli de investiții

  • Servicii de proiectare, documentații tehnico-economice, studii, expertize, avize etc. – 270.000 lei
  • Servicii de consultanță în domeniul întocmirii cererilor de finanțare și managementului de proiect – 50.000 lei
  • Lucrări cadastrale – 150.000 lei
  • Amenajare zona agrement – documentație tehnico-economică – 50.000 lei
  • Modernizare interior piață – 85.000 lei
  • Înființare spații comerciale în incinta pieței Costești – 295.000 lei
  • Instalație electrică și iluminat interior piață – 50.000 lei
  • Realizarea extinderii instalației detectori fum și dotarea cu sisteme de iluminat de securitate la incendiu, GPP „Fantezia” – 7.200 lei
  • Înființare loc de joacă la Șc. Zorile – 90.000 lei
  • Înființare loc de joacă la Şc. Pârvu Roșu – 90.000 lei
  • Înființare loc de joacă la Şc. Broșteni – 70.000 lei
  • Înființare loc de joacă în satul Podu Broșteni – 90.000 lei
  • Proiectare și execuție acoperiș şi reabilitare Corp C – Lic. Teoretic Costești – 1.000.000 lei
  • Turnare covor tartan teren volei Lic. Tehn. Costești – 65.000 lei
  • Modernizare tribună stadion – 30.000 lei
  • Reabilitare sistem paratrăsnet corp A și B, Lic. Teoretic Costești – 62.000 lei
  • Modernizare fântână publică Lăceni – 20.000 lei
  • Sistem detecție incendiu corp A, B și C, Lic. Teoretic Costești – 98.000 lei
  • Mobilier cantină elevi – Lic. Teoretic Costești – 60.000 lei
  • Mobilier cămin elevi – Lic. Teoretic Costești – 55.000 lei
  • Robot bucătărie GPP „Fantezia” – 5.000 lei
  • Scări de incendiu la clădirea Grădiniței cu Program Normal și Clubul Copiilor Costești – 35.000 lei
  • Studiu de audibilitate în vederea modernizării și dezvoltării sistemului de înștiințare și avertizare – alarmare publică – 24.000 lei
  • Mașină de tuns gazon – 5.000 lei
  • Generator curent electric 6500W – Lic. Tehn. Costești – 3.000 lei
  • Achiziționare cabină de pază – Şc. Gim. Nr. 1 Costești – 12.000 lei
  • Achiziționare stâlpi indicatori stradali – 70.000 lei
  • Amenajare spațiu – loc de așteptare Clubul Copiilor Costești – 12.000 lei
  • Amenajare spațiu pentru laborator Smart – Clubul Copiilor Costești – 20.000 lei
  • Executarea și montarea de uși duble din aluminiu la scările de evacuare, achiziționarea și montarea de sisteme antipanică pentru uși, de amortizoare cu șină glisantă pentru uși – GPP „Fantezia”– 34.800 lei
  • Tâmplărie PVC – împrejmuire boiler – Sală de Sport din Şc. Gim. Nr.1 Costești – 4.400 lei
  • Licențe antivirus – 6.000 lei
  • Alimentare cu apă și canalizare a spațiilor comerciale din incinta Pieței – 20.000 lei
  • Transferuri asociații de dezvoltare – 26.310 lei.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Investiţii de 15 milioane lei în infrastructura instituţională a oraşului Costeşti!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Broșteni | Costeşti | Ion Baicea | Ministerul Dezvoltării | Pârvu Roșu