Argeșence reținute de polițiști pentru furt calificat!
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați marți, 27 februarie, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că în cursul nopții, mai multe persoane necunoscute ar fi sustras bunuri din incinta amenajării de șantier a unei societăți comerciale, pe raza comunei Băiculești.
Reprezentanții IPJ Argeș preciează că cercetările au fost preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în noaptea precedentă, o femeie de 51 de ani, împăreună cu două minore de 17 ani, ar fi sustras 19 bare metalice cu lungimea de 12 metri, din zona unui șantier.
Vestea bună este că bunurile sustrase au fost recuperate și restituite reprezentantului persoanei vătămate. Acestea aveau o valoare totală de 1.700 de lei,
Cele trei femei au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 28 februarie, să fie prezentate în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto descriptiv Playtech.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(Video) Piteștean de 41 de ani arestat preventiv! A incendiat service-ul auto de lângă CNCD!