PNL Argeș: ”Transfăgărășanul va fi modernizat. Încă o victorie pentru Pitești Tech City, încă o victorie a PNL pentru Argeș”

de | 28.02.2024 15:05 | Curtea de Argeș, Politic

Liberalii argeșeni salută pașii realizați spre modernizarea Transfăgărășanului. Aceștia precizează, în comunicatul transmis, că petiția lansată de PNL Curtea de Argeș  – ”Vrem Transfăgărășanul Deschis” – a înregistrat o victorie.

Ieri, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru sectorul DN7C, între km 104+000 și 130+800. ”Pe scurt, lucrările de modernizare a Transfăgărășanului vor începe curând”, subliniază liberalii argeșeni.

Președintele PNL Curtea de Argeș și candidatul liberal la primăria Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu a afirmat că ”eforturile noastre pentru modernizarea acestui drum spectaculos au dat roade (…) În primul rând, se va asigura un grad mai ridicat de siguranță pe această rută. Vor fi implementate soluții tehnice care să permită circulația pe Transfăgărășan pentru o perioadă cât mai îndelungată posibil, preferabil pe tot parcursul anului.”

Cosmin Petrescu a mulțumit celor 160 de semnatari din industria HORECA de pe Valea Argeșului pentru susținerea demersului.

”Transfăgărășan – atracție turistică majoră face parte din proiectul liberal Pitești Tech City. Deschiderea Transfăgărășanului în timpul anului va ajuta la stimularea economiei județene. Practic, va ajuta afacerile și cetățenii și va îmbunătăți infrastructura din întreg județul. Pitești Tech City 2024 pune accent inclusiv pe valorificarea atuurilor județului Argeș în toate domeniile. Iar Transfăgărășanul este una dintre mândriile noastre aici, în Argeș, din punct de vedere al turismului. Ne bucurăm că datorită eforturilor liberalilor argeșeni lucrurile se mișcă în direcția bună”, arată liberalii argeșeni în comunicatul transmis.

Foto descriptiv. Sursă foto: PNL Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

S-a semnat contractul. Se caută soluții tehnice pentru a circula pe Transfăgărășan pe tot timpul anului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: PNL Curtea de Argeș