Investiții pentru cei mici la Poienarii de Argeș. Copiii au la dispoziție două locuri de joacă moderne

de | 28.02.2024 15:55 | Rural

Proiectele pentru educație și grija pentru tânăra generație ocupă un loc prioritar pe agenda administrației locale din comuna Poienarii de Argeș. Două locuri de joacă moderne au fost construite în localitate, prin investiții demarate de primarul Dragoș Boncea, împreună cu echipa pe care o formează alături de viceprimarul comunei, Cornel Panțeru.

Cele două locuri de joacă se află în satele Poienari și Ceaurești. Ambele oferă copiilor posibilitatea de a avea activități în aer liber într-un cadru modern, unde părinții să îi poată supraveghea. Spațiile de joacă sunt conforme, aerisite, potrivite atât nevoilor celor mici, cât și adulților care îi însoțesc. De asemenea, sunt amplasate în afara zonelor cu trafic intens.

Locul de joacă din Poienari se află chiar în centru, lângă terenul sintetic de sport. Investiția a avut o valoare totală de aproximativ 151.000 de lei. Micuții beneficiază de o suprafață de aproximativ 117 m2, iar terenul este acoperit cu dale din tartan și împrejumuit cu un gard multicolor din lemn tratat. Copiii se pot bucura de un iglu, o albinuță, un tobogan, un leagăn și un castel pentru cățărare. Există și două bănci, amenajate în imediata apropiere.

Pe modelul locului de joacă din Poienari a fost construit și cel din Ceaurești, pe care micuții îl au la dispoziție începând de anul trecut. Investiția a costat aproximativ 154.000 de lei, iar terenul are o suprafață de aproximativ 110 m2. Mobilierul este asemănător, aici lipsind iglu, din cauza spațiului ceva mai redus. De asemenea, tartanul este așezat pe o platformă din beton.

loc de joaca 2 - Investiții pentru cei mici la Poienarii de Argeș. Copiii au la dispoziție două locuri de joacă moderne

loc de joaca 3 - Investiții pentru cei mici la Poienarii de Argeș. Copiii au la dispoziție două locuri de joacă moderne

„Este o lucrare făcută cu simț de răspundere, ca și cum am fi avut și noi copii, care să vină să folosească aceste locuri de joacă. Cetățenii au fost plăcut-surprinși și au fost foarte mulțumiți de investiții. Sunt copii și din localitățile limitrofe care vin aici și își petrec timpul. Am văzut câteva situații în care familiile vin și își aduc aici copiii. Suntem mulțumiți că investițiile și-au atins scopul. Nu există program sau vreo restricție, însă avem afișat un regulament de funcționare, la vedere, pentru a fi citit și respectat, aprobat și în Consiliul Local. Periodic verificăm aceste locuri, pentru că mai pot apărea probleme, însă nu am avut niciodată incidente sau cazuri de vandalism”, a declarat pentru publicația Ancheta primarul Dragoș Boncea.

Dragos Boncea - Investiții pentru cei mici la Poienarii de Argeș. Copiii au la dispoziție două locuri de joacă moderne

loc de joaca - Investiții pentru cei mici la Poienarii de Argeș. Copiii au la dispoziție două locuri de joacă moderne

Citiți de asemenea pe anchetaonline.ro

În Poienarii de Argeș, se pregătește cel mai mare proiect din istoria comunei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dragoș Boncea | Poienarii de Argeş