Doi tineri din Bulgaria au agresat un bărbat într-o benzinărie din Călimăneşti!

de | 01.03.2024 19:39 | Eveniment, Știri

Doi tineri din Bulgaria au fost reținuți de polițiști, după ce au agresat un bărbat într-o benzinărie de pe Valea Oltului, la Călimăneşti, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

La data de 29 februarie a.c., poliţiştii din Călimăneşti au fost sesizaţi de către un bărbat de 32 de ani, din oraşul Brezoi, cu privire la faptul că acesta a fost agresat de către doi bărbaţi, în incinta unei staţii de carburant, din oraşul Călimăneşti. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor efectuate şi a informaţiilor obţinute, cei doi bărbaţi, cetăţeni bulgari, au fost depistaţi în trafic în oraşul Călimăneşti. În urma probatoriului administrat, faţă de cei doi bărbaţi de 23 şi, respectiv 19 ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, scrie într-un comunicatul de presă transmis de IPJ Vâlcea, potrivit Agerpres.

Tinerii s-au ales cu dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, cercetările în cazul lor fiind continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.

foto descriptiv informatiata.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Polițiștii piteșteni au dat șoferițelor flori de 1 Martie!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bulgaria | Vâlcea | Valea Oltului

Ultimele articole