Un nou scandal la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Argeș.
Doctorița de gardă l-a trimis acasă pe un pacient care a avut o tentativă de suicid; omul susține că l-a chemat în schimb la cabinetul ei privat.
R. S. din Pitești se află într-o depresie severă și a avut deseori scandaluri în familie. Prin urmare, soția lui, cu care este în divorț, a cerut un ordin de protecție pe care autoritățile l-au emis în ianuarie și care este în vigoare și acum și prin care s-a impus o consiliere psihologică.
Starea de depresie a bărbatului s-a agravat, iar noaptea trecută a avut un episod suicidal; s-a tăiat pe mâini.
Și-a anunțat avocata, Ingrid Alexandrescu, la sugestia căreia a sunat, procedural, la 112, și a cerut ajutor.
O ambulanță l-a dus la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean, acolo unde de gardă era doctorița Stanciu. Deși a văzut starea agravată de depresie a lui și omul i-a spus că vrea să se sinucidă și a ajuns acolo ca să fie salvat, doctorița nu a vrut să-l primească.
Bărbatul spune că l-a chemat însă pentru un consult la cabinetul ei privat.
Avocata Ingrid Alexandrescu spune că faptul că doctorița nu l-a internat poate fi considerat o înlesnire a actului suicidal.
Din nou s-a făcut apel pe 112, iar un echipaj SMURD îl va duce, însoțit de altul de la poliție, din nou, la Secția Psihiatrie, unde omul speră să fie internat pentru a fi salvat.
INFORMAȚII NOI
Contactat telefonic bărbatul ne-a declarat că a ajuns pentru a doua oară la psihiatrie, iar doctorița, cum a ajuns acolo, i-a cerut biletul de trimitere către centrul ei privat, l-a rupt si l-a aruncat la gunoi.
Mi-a cerut biletul și l-a rupt., l-a aruncat la gunoi”, ne-a povestit bărbatul.
Am încercat de asemenea să luăm legătura cu doamna doctor dar aceasta nu a răspuns la telefon.
Reamintim faptul că acest incident a avut loc după cel de ieri, 8 martie, atunci când șefa secției de psihiatrie, Ștefanache Ramona Ileana, a fost arestată pentru mită.
Citiți mai multe detalii legate de acest subiect pe anchetaonline.ro