Proiecte în derulare pentru dezvoltarea infrastructurii și a educației în comuna Priboieni

de | 20.03.2024 11:13 | Din ediția tipărită, Pitești, Politic

Comuna Priboieni s-a transformat într-un adevărat șantier sub administrația coordonată de primarul Sorin Lupu. O serie de proiecte menite să aducă dezvoltarea localității se află în acest moment în derulare, investițiii finanțate prin fonduri europene (Programul Național de Redresare și Reziliență) sau de la bugetul de stat, prin fonduri guvernamentale (Programul ”Anghel Saligny”). Obiectivele de investiții vizează dezvoltarea infrastructurii de utilități, gaze, canalizare, infrastructura rutieră, asfaltare, modernizarea străzilor, dar și dotarea unităților de învățământ cu mobilier și echipamente.

Un proiect care vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere este ”Modernizare străzi în comuna Priboieni”, 3,4 km, cu o valoare de 10.000.000 de lei, finanţat prin Programul ”Anghel Saligny”. Opt străzi au fost asfaltate până acum, două dintre ele sunt pregătite pentru asfaltare, iar în decurs de o săptămână vor începe și lucrările pentru ultima stradă cuprinsă în proiect.

Sursă foto: ediția tipărită.

La Priboieni, se înființează o rețea inteligentă de distribuție gaze naturale

Un obiectiv de investiții de o importanță majoră pentru confortul locuitorilor din Priboieni este înființarea unei rețele inteligente de gaze, proiect aprobat prin Programul ”Anghel Saligny”. De la bugetul de stat a fost alocată suma de 10.000.000.00 pentru obiectivul de investiții ”Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în UAT-urile partenere (UAT Priboieni, UAT Dobrești, UAT Boțești, UAT Beleți-Negrești și UAT Cândești). Pentru acest proiect a fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate, doar această parte urmând a fi finanțată din bugetul propriu al UAT-urilor.

Tot pentru dezvoltarea infrastructurii de utilități în derulare se află și ”Modernizarea și extinderea rețelei de canalizare și a rețelei de apă potabilă”, finanțat prin „Anghel Saligny”. Obiectivul de investiții a ajuns la stadiul de aproximativ 50%  și are o valoare totală de 18.000.000 de lei. După finalizare, comuna va fi acoperită în proporție de 100% de canalizare și toți locuitorii vor beneficia de infrastructura apă-canal.

Sursă foto: ediția tipărită.

În urmă cu aproximativ o lună, a început și proiectul care prevede realizarea unor piste pentru biciclete. A fost realizat aproximativ 20%, iar finanțarea provine din fonduri europene, PNRR. Este vorba de traseul care cuprinde satele Valea Popii – Albotele, iar proiectul are o valoare de 2 milioane de lei. În derulare se află și eficientizarea energetică a Primăriei Priboieni, cu bani proveniți tot prin PNRR. Pentru a reduce semnificativ costul facturilor la energie, la primărie se vor monta panouri fotovoltaice, în baza unui proiect cu o valoare de 1.559.511 lei.

Proiect pentru dotarea cu mobilier și echipamente didactice în școli și grădinițe

În curs de licitație se află proiectul pentru dotarea cu materiale didactice și echipamente digitale la școli și grădinițe, finanțat prin PNRR. Elevii vor beneficia de echipamente TIC pentru dotarea laboratoarelor de informatică, nivel primar și gimnazial, organizarea în mediul virtual, dotarea laboratorului școlar științe, dotarea cabinetului de  limba și literatura română și limbi străine, dotarea cabinetului psihopedagogic. De asemenea, sălile de clasă și laboratoarele vor fi dotare cu mobilier nou, iar copiii vor avea la dispoziție și materiale didactice specifice pentru laboratorul școlar de științe și cabinetul de limba și literatura română.

Pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a fost efectuată vizita în teren de către AFIR Târgoviște. Urmează semnarea contractului pentru asfaltarea a 3,4 km, un proiect cu o valoare de 6 milioane de lei.

Propus spre aprobare, cu finanțare PNRR, este și proiectul „Conectarea populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente în comuna Priboieni”. Proiectul are o valoare de 600.000 de euro, iar locuitorii vor beneficia de racord până la limita proprietății.

”Avem proiecte foarte importante aflate în derulare, pentru dezvoltarea localității, cu fonduri europene sau de la bugetul de stat. S-a pus accent pe educație și infrastructură, acestea fiind o prioritate pentru administrația locală din Priboieni, pentru a spori confortul locuitorilor și pentru a le oferi elevilor condiții cât mai bune pentru a-și desfășura activitățile”, a declarat primarul Sorin Lupu.

Material realizat de Berta Dima.

Sursă foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Conducerea CJ și parlamentarii îl felicită pe primarul din Priboieni!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anghel Saligny | Boțești | Dobrești | Priboieni | Sorin Lupu | Târgoviște

Ultimele articole