Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat, în cursul zilei de 26 martie, cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Dosarul penal are în vedere săvârșirea infracțiunilor de violarea vieții private și șantaj, iar în cauză a fost identificat și reținut un minor de 17 ani.
Astfel, în urma cercetărilor, s-a constatat că tânărul ar fi amenințat de mai multe ori, în cursul lunii ianuarie, o minoră de 14 ani.
Acesta a amenințat victima cu divulgarea unor imagini în care minora apărea în ipostaze indecente, totodată distribuind altor persoane, în mediu online, fotografii și o înregistrare.
În baza autorizării instanței, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj – Secția de Poliție Rurală Poiana Mare, cu sprijinul unui specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat, în cursul zilei de ieri, 26 martie, o percheziție la locuința minorului de 17 ani, din comuna Poiana Mare, județul Dolj.
Ulterior, minorul a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, minorul de 17 ani, din comuna Poiana Mare, județul Dolj, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 27 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei
măsuri preventive.”, transmite IPJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro