Prioritatea mea și a echipei mele este atragerea de fonduri europene. Am depus și vom depune proiecte pe toate axele de finanțare și vrem să folosim banii europeni pentru a îmbunătăți viața locuitorilor municipiului nostru. Spitalul Municipal este unul dintre obiectivele care au beneficiat de finanțări diverse și am reușit astfel să facem un spital modern, cu dotări performante, unde se fac operații în premieră.
Chiar zilele trecute au fost realizate primele artroscopii. Pacienții care suferă de entorse la genunchi și condropatii (modificări degenerative la nivelul genunchiului) trebuie să știe că se pot opera la Curtea de Argeș, nu trebuie să se mai programeze la o altă unitate spitalicească. Avem un computer tomograf cum nu sunt multe în Argeș și multe alte echipamente pe care le-am achiziționat cu fonduri europene. Sigur, mai avem de făcut multe lucruri, dar începutul este, cred eu, bun”, spune primarul municipiului Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu.
►10 milioane de lei pentru sănătatea oamenilor
Proiectul despre care vorbește se numește „Dotarea și echiparea Ambulatoriului Curtea de Argeș”, a fost finalizat, valoarea acestuia fiind de 10.293.370,28 lei, din care contribuția UE (FEDR): 7.205.359,20 lei, contribuția buget național 2.882.143,67 lei, contribuția beneficiarului 205.867,41 lei.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără achiziționarea de aparatură medicală și echipamente medicale moderne care să răspundă cerințelor pacienților din municipiul Curtea de Argeș, și nu numai, și reducerea consumului de energie prin achiziționarea de echipamente moderne și performante din punct de vedere energetic.
Prin intermediul proiectului au fost achiziționate echipamente diferite care vin în ajutorul ambulatoriului prin facilitarea activității medicale zilnice, dar și prin extinderea unor servicii necesare pacienților, de care ambulatoriul nu beneficia.
► 49 de loturi de echipamente noi pentru Spitalul Municipal
Astfel, au fost cumpărate pentru Spitalul Municipal 49 de loturi de echipamente medicale moderne: aparat scopiegrafie, computer tomograf, microscop optic cu sistem captură, aparat imunohistochimie, procesor de țesuturi carusel, automat de colorare, stație de includere parafină, masă macroscopie cu sistem de aspirație, dulap depozitare reactivi și probe histologice, cuptor histologie, aparat de radiologie mobil, aspirator de fum, ecograf cu doppler color și elastografie, osteodensiometru cu raze X DEXA, tomograf în coerență optică, câmp vizual computerizat, ecograf ocular mod A și B, aspirator de fum pentru electrocauter, criocauter, lampă UV, aparat automat indice gleznă braț ABPI, spirometru, EKG – electrocardiograf (medicină internă).
Lista achiziţiilor continuă cu: ecograf cu sondă linear, sondă convexă, Doppler color, Power Doppler, ecograf fix (cu sondă părți moi, vasculară), aparat electrochirurgie, aparat EKG (oncologie), ecograf 4 D – complet pentru OG cu 3 sonde, videocolposcop cu printer, electrocauter cu aspirator de fum, trusă videoendoscopie digestivă cu accesorii, electrocauter cu argon plasma coagulare, electromiograf, ecograf Doppler, sistem automat pentru identificare bacteriană și fungică, analizor automat de hematologie, analizor automat de coagulare, analizor automat de electroforeză, analizor automat de urini, centrifugă, microscop biologic de laborator etc., în total 49 de echipamente moderne.
Spitalul Municipal se adresează locuitorilor zonei de nord a Argeșului, o populație de aproximativ 100.000 de oameni apelând la serviciile medicale oferite de unitatea sanitară din Curtea de Argeș.
Nu doar echipamente noi avem, ci și medici noi. Locuitorii municipiului, și nu numai ei, trebuie să se poată trata și opera la spitalul din orașul lor, să nu mai fie nevoiți să meargă la Pitești sau la București”, ne-a mai spus primarul Constantin Panțurescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: